Exponent al perioadei interbelice, Tudor Arghezi este un inovator al limbajului artistic în poezie care lărgește considerabil sfera mijloacelor de expresie lexicală și creează o altă manieră literară, cunoscută sub denumirea de „estetica urâtului”. Pentru poet, rostul limbajului poetic este să stârnească în cititor senzații somnolente paralel cu ceea ce citește, el fiind convins că o idee trebuie „să nască sute altele”. El stăpânește cu măiestrie arta de a anula semantica unui lexic curent și familiar căruia i se atribuie valori conotative care surprind și contrazic așteptările cititorului.

Poezia Adam și Eva face parte din ciclului Tablouri biblice, sugerând ideea că sursa de inspirație o constituie textele din „Vechiul Testament”. Subtitlul Versuri de Abecedar trimite la actul primordial al Creaţiei, iar cele cinci poezii care alcătuiesc ciclul reprezintă fiecărei câte o etapă biblică: Adam şi Eva, Paradisul, Porunca, Păcatul și Pedeapsa.

Tema poeziei o reprezintă actul Creației sub imperiul jocului. Autorul pornește de la textul biblic și regândește poetic apariția omului în lume, cu, prefigurate chiar de subtitlul ciclului – Versuri de Abecedar.

Structura

Poezia este structurată în trei secvenţe lirice inegale ca mărime şi un distih, toate fiind străbătute de  vădite accente ludice şi un ton uşor persiflant despre apariţia primilor oameni în univers.

O primă imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei se găsește chiar în incipit, autorul prezentând viziunea sa asupra nașterii lui Adam și a Evei. Divinitatea este antropomorfizată. Ea se comportă asemenea omului și îl creează pe Adam din prea multă singurătate.

Divinitatea intenționează să-i creeze pe primii oameni din materiale delicate, transparente şi prețioase, sugerând puritatea acestor oameni și trăsăturile lor aproape de perfecțiune.  Cu toate acestea, dorința sa de perfecțiune nu coincide cu rezultatul creației, primul om fiind creat „cam somnoros şi cam / Trândav şi nărăvaş”.

Secvența citată integrează două enumerații, prima alcătuită din substantive, iar a doua din adjective ce redau însușirile pe care Dumnezeu le-ar fi vrut pentru copiii săi.

Și s-a gândit din ce să-i facă,

Din borangic, argint sau promoroacă,

Frumoși, cinstiți, nevinovați.

O altă imagine poetică relevantă este prezentată de modul în care a fost  zămislit strămoșul omului – Adam printr-un amestec de praf cu „niţeluş scuipat”, pe care Dumnezeu a dorit, apoi, să îl înnobileze cu „un altoi de stea” care „să prindă pe noroi”, unde sufletul și trupul redate prin metaforele „noroi”, respectiv „altoi de stea”, sunt situate în antiteză.

Perspectiva creației omului este la Arghezi necanonică, în disonanță cu cea biblică în care cele două elemente – trupul și sufletul – sunt în armonie perfectă.

Elemente de structură:

Titlul poeziei Adam și Eva aduce în prim plan tema literară a creației făcând trimitere la textul biblic care este sursa de inspirație a autorului.

Secvențe lirice:

În prima secvență lirică, autorul prezintă motivul creării oamenilor. Dacă în textul biblic primii oameni au fost creați din iubire, în poezia argheziană aceștia au apărut deoarece divinitatea se plictisea.

A doua secvență lirică este alcătuită din strofele a doua și a treia și prezintă eșecul creației, deoarece Adam este trândav și nărăvaș.  Cauza erorii este aluatul greșit, întrucât omul este făcut din praf și „nițel scuipat”.     

Pentru a îndrepta lucrurile, divinitatea o creează pe Eva din coasta acestuia.

I-a rupt un os din coaste, ceva,

Și-a zămislit-o și pe Eva.

Accentul nefiresc al pronumelui nehotărât „ceva” pe prima silabă este o licență poetică pentru a crea măsura și a rima cu Eva. Asocierea numelui primei femei cu pronumele nehotărât accentuează caracterul oral al stilului iar stilistic minimalizează semnificația elementului din care a fost creată femeia.

Metaforele antitetice „altoi/ De stea” și „noroi” subliniază dualitatea trup suflet, cele două componente fiind în opoziție.

Ultima secvență lirică este formată dintr-un distih ce face referire la cuplul Adam şi Eva. În același ton ludic, primii oameni sunt prezentați ca două ființe neștiutoare, ignorante, trăsătură sugerată de adjectivul „mici” motiv pentru care șovăie.

Să nu te miri că, șovăind și mici,

Li se julea și nasul prin urzici.

Oralitatea stilului se realizează prin termeni precum „cam”, nițeluș”, „nu-i vorbă”, „i-a ieşit”, „niţeluş scuipat”, „să nu te miri”, „căta”, „zbanghiu”, „scăpătat”, „nu-i vorbă”, „l-a nimerit”, „au cutreierat”, „s-au luat de mâini”, „li se julea şi nasul prin urzici”.

Autorul utilizează persoana întâi plural (ne) fiind o marcă a lirismului obiectiv, de vreme ce desemnează omenirea în general.

A treia secvență redă fericirea primilor oameni care se află la vârsta ingenuă a copilăriei în Grădina Raiului.

Întreaga poeziei este construită pe o structură antitetică. O primă opoziției prezentă în text este cea dintre intenția divinității de a crea un om perfect și rezultatul imperfect al creației, deoarece Adam este somnoros, trândav și nărăvaș.

O altă opoziției se realizează prin cele două metafore ce surprind natura duală a omului – altoi de stea și noroi.

La nivel stilistic se poate observa preferința poetului pentru enumerațiile alcătuite din trei elemente fie pe baza substantivelor Din borangic, argint sau promoroacă, fie pe baza adjectivelor Frumoși, cinstiți, nevinovați.

Epitetele în inversiune creează  tabloul primului om „trândav și nărăvaș strămoșul meu Adam”, iar metaforele „altoi/ de stea” și „noroi” sugerează dualitatea ființei umane.

La nivel lexico-gramatical sunt prezente cuvinte din câmpul semantic al divinității: Dumnezeu, Domnul, dar și din categoria celor considerate nepoetice, ilustrative pentru „estetica urâtului”: zbanghiu, scuipat, noroi.

La nivel sintactic și morfologic se remarcă frecvența substantivelor și a adjectivelor în secvențele descriptive,  iar timpurile verbale utilizate  – mai mult ca parrfect – indică lirismul de tip narativ (lirism obiectiv).

La nivel prozodic, rima este împerecheată, cu ritm iambic și măsura de 8 versuri.

Este remarcabil felul inedit în care poetul realizează rima. Astfel, el rimează un substantiv cu un verb promoroacă/ facă, un adverb cu substantiv cam/ Adam,  iarăși/ tovarăș, un pronume nehotărât cu un substantiv ceva/ Eva, un adjectiv cu un verb dumnezeiască/ trezească.

În concluzie, poezia Adam și Eva de Tudor Arghezi aduce în literatura română un limbaj poetic inedit și o temă care nu a mai fost abordată de lirica românească. Imaginile argheziene sunt rezultatul unei sensibilități și rafinament rar, autorul stăpânind arta de a asocial expresia dură cu termeni cu o rezonanță lirică subtilă.

Vezi SURSE