Om al veacului său, Costache Negruzzi ilustrează spiritul pașoptist, fiind întemeietorul nuvelei istorice în literatura română.

 Publicată în 1840 în primul număr al revistei Dacia literară, nuvela respectă principiile estetice ale romantismului (formulate de Kogălniceanu în Introducție), deoarece autorul se inspiră din istoria națională. Din punct de vedere tematic, Alexandru Lăpușneanu este o nuvelă istorică, iar, ca formulă estetică, aparține romantismului.

 Nuvela, inspirată din cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, evocă cei cinci ani din a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu, evidențiind figura acestui tiran medieval în opoziție cu boierimea descentralizatoare și cu o oarecare înțelegere a suferinței poporului.

Tematica istorică se dezvoltă prin tema destinului unui tiran, urmărind evoluția acestuia de la mărire, orgoliu și cruzime, la decădere, prin singurătate, trădare și neputință în fața morții.

Titlul situează în centrul narațiunii personajul eponim*, forma articulată a acestuia reprezentând un arhaism morfologic.

Relațiile spațio-temporale sunt bine definite, creând impresia de verosimilitate.

Timpul narațiunii este cel real, istoric (Evul Mediu moldovenesc), în timp ce spațiul conturează un decor romantic: cortul din dumbrava de la Tecuci, Palatul Domnesc din Iași, Mitropolia, Curtea Palatului, Cetatea Hotinului.

 Subiectul nuvelei este construit după un tipar romantic prin accentuarea spectaculosului, încărcat de cruzime: decapitarea boierilor și otrăvirea domnitorului.

 Nuvela are o construcție clasică, riguroasă, echilibrată. Dispune de o construcție dramatică, fiind alcătuită din patru părți asemănătoare actelor dintr-o piesă de teatru. Fiecare parte este precedată de un motto, a cărui funcție este de a contura ideea principală și de a sublinia natura conflictului:

  • Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu – conflict psihologic, lupta pentru putere dintre domnitor și marea boierime;
  • Ai să dai sama, doamnă – conflict moral, domnița Ruxanda fiind amenințată cu justiția divină de către văduva unui boier ucis;
  • Capul lui Moțoc vrem – conflict social, revolta mulțimii dezlănțuite;
  • De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu – conflict de natura psihologică trăit de domnitor între voință și neputință, replică exprimând dorința de răzbunare a acestuia.

 În ultima parte a nuvelei, conflictul psihologic este dublat de conflictul moral, trăit de domnița Ruxanda, obligată să-și otrăvească soțul, deși crima contravine moralei creștine.

 Momentele narațiunii se succed gradat ca într-o operă dramatică, fiecare din cele patru capitole, asemenea actelor unei piese de teatru, încadrându-se armonios în structura compozițională unitară a nuvelei. Accentul cade în povestire mai mult pe acțiune și dialog, făcând, astfel, să crească dramatismul conflictului care se exprimă printr-o suită de scene violente, bine motivate și memorabile nu numai ca tensiune, dar și ca psihologie (scena uciderii celor 47 de boieri și aranjarea capetelor acestora într-o piramidă)

Acțiunea nuvelei evoluează pe momentele subiectului, în manieră cronologică, prin înlănțuirea episoadelor (trăsătură a prozei istorice).

Expozițiunea – reîntoarcerea lui Alexandru Lapușneanul în Moldova cu ajutor turcesc si întâmpinarea lui de către o solie boierească.
Intriga – dorința avidă de putere a domnitorului și decizia de a nu face cale-întoarsă.
Desfășurarea acțiunii – reprezintă cea mai amplă parte a nuvelei și constă în acțiunea răzbunătoare a domnitorului (uciderea boierilor și arderea cetăților).
Punctul culminant – masacrul celor 47 de boieri şi așezarea capetelor acestora în piramidă.
Deznodământul – moartea prin otrăvire a lui Alexandru Lapușneanul.

Narațiunea este heterodiegetică, realizată la persoana a III-a singular, din perspectiva auctorială a unui narator omniscient, a cărui obiectivitate este relativă, parțială. Secvențial, există manifestări ale vocii auctoriale în text. Stilul este concis, Negruzzi nu explicitează atitudinile personajelor sale, cauzele obiective care le-au generat, ci le sugerează prin notarea sobră a gesturilor , a mimicii și a replicii. Stăpânește cu măiestrie arta de a spune simplu și a sugera.

Fiind o nuvelă, modul de expunere este narațiunea, combinată cu dialogul și cu pauza descriptivă (specifică prozei istorice). Pauza descriptivă este un procedeu funcțional al prozei istorice, deoarece :

  • întrerupe șirul narațiunii;
  • detensionează atmosfera încărcată;
  • atrage atenția asupra culorii locale și asupra atmosferei de epocă;
  • pregătește cititorul în vederea punctului culminant.

Tipologii: Personajele romantice sunt personaje excepționale surprinse în împrejurări excepționale.

Personaj antagonic și pitoresc, Alexandru Lapușneanul ocupă planul principal al narațiunii și reprezintă tipul domnului feudal, deprins să exercite puterea în mod despotic, tiranic, al sceleratului romantic; este protagonistul operei, un personaj eponim, multidimensional (complex), aflat în opoziție, în relații ireconciliabile cu Moțoc (antagonistul).

 Domnița Ruxanda – personaj secundar de factură romantică, realizat pe principiul antitezei angelic-demonic.

 Spancioc și Stroici – personaje episodice care ajută la conturarea conflictului dintre boierime și puterea domnească.

Personajul colectiv – prezent pentru prima oară în literatura română, este reprezentat de mulțimea adunată în curtea Palatului Domnesc, o masă de manevră ușor de manipulat, care acționează haotic. Autorul dovedește o mare artă în a surprinde psihologia mulțimii.

Nuvela reprezintă o sinteză artistică a elementelor romantice și clasice.

De clasicism țin vigoarea caracterelor umane, dar și construcția armonioasă, echilibrată.

Tematica istorică, antiteza angelic-demonic, interesul pentru culoarea locală și atmosfera epocii, tipologia despotului medieval, a sceleratului (personaj excepțional surprins în împrejurări excepționale), gustul pentru scenele tari, violente, dar și discursul retoric al voievodului din Mitropolie reprezentând elemente ale romantismului.

În concluzie, opera Alexandru Lapușneanul este o nuvelă istorică și, implicit, romantică, deoarece respectă toate cerințele genului:

  • fidelitatea față de izvoare, față de adevărul istoric, cu modificarea minimă a informației pentru a spori dramatismul operei și conflictul (Moțoc a murit decapitat în Polonia);
  • personajul eponim reprezintă tipul tiranului medieval, în jurul căruia gravitează boierii trădători și domnița angelică;
  • evenimentele sunt prezentate în manieră cronologică (cronologie continuă);
  • construcție dramatică;
  • preocuparea pentru culoarea locală și atmosfera epocii, realizate prin limbajul arhaic, prin prezentarea tradițiilor, obiceiurilor, vestimentației și arhitecturii epocii, dar și prin evocarea protocolului de la Curtea Domnească;
  • accentul cade pe densitatea faptelor și pe vigoarea caracterelor;
  • fundamental este conflictul exterior, de natură politică: lupta pentru putere dintre domnitor și marea boierime.

George Călinescu compara drama lui Alexandru Lăpușneanul cu piesa Hamlet, a lui Shakespeare.

*Personaj eponim – numele personajului apare în titlul cărții.

Vezi SURSE