Imagine din filmul Amintiri din copilărie, 1964
GENEZA Operă de maturitate a lui Creangă, Amintiri din copilărie apar în 1881 – 1882 în Convorbiri literare cu excepția părții a patra care a fost publicată postum, în 1892. Cartea se constituie ca un bildungsroman (roman de formare), eroul central fiind urmărit din copilărie până în adolescență.
Evocarea copilăriei se face din perspectiva depărtată a maturității, iar acest lucru se face simțit în calitatea stilului. Creangă reînvie lumea copilăriei bine cunoscută lui printr-un șir de monologuri în care el însuși devine un personaj și actor deopotrivă.
COMPOZIȚIA Amintirile se structurează pe două planuri
- primul plan urmărește procesul de formare a lui Nică și evoluția spirituală în contextul mediilor sociale din care face parte
- al doilea plan prezintă obiectiv universul vieții țărănești, scriitorul prezentând familia din satul moldovenesc, biserica, școala, întreaga atmosferă patriarhală a satului.
Pe tot parcursul scrierii, monologul alternează cu dialogul, reprezentate scenic, mânuite de autor sau jucate de acestea, autenticitatea trăirii mergând până la identificarea cu personajele.
Partea întâi Amintirile se deschid cu evocarea Humuleștiului, un sat mic răzășesc, cu „gospodari unul și unul”, cu biserică, preoți și dascăli ce făceau mare cinste așezării. Caracteristica acestui sat este hărnicia și, prin urmare, bunăstarea și veselia. Prezentarea satului se face la superlativ realizat printr-o expresie metaforică cu valoare de superlativ absolut popular ca aceia. Satul este ideal și mitic în ritualitatea lui îndătinată a muncilor și sărbătorilor.
Alternanța timpului prezent e la începutul fragmentului – stau, îmi aduc aminte, cu imperfectul care este timp al evocării, creează impresia duratei.
În partea a doua, este evocată familia și gospodăria. Casa era îndestulată și copii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi. Frazele sunt arborescente a căror cadență amintesc de proza ritmată.
În partea a treia se reia ideea așezării satului cu deschiderea spre priveliștea lumii , fiind situat la întretăiere drumurilor spre scaunul Moldovei, mănăstirile Agapia și Văratec și spre Cetatea Neamțului. Vederea asupra satului natal este, de astă dată, largă. Autorul insistă, însă, asupra spiritualității și bunăstării ținutului, cu accent pe activitățile locuitorilor, într-o dinamică continuă imprimând povestirii dimensiuni de viață eternă, pentru că oamenii lui întruchipează virtuți și capacități morale legate de viața de familie cu nevoile și aspirațiile ei dintotdeauna.
În partea a patra sentimentul de solidaritate cu vatra este atât de puternic încât desprinderea de ea este cu adevărat dureroasă. Viziunea este nostalgică, de aceea Cetatea Neamțului se oglindește cu mâhnire în Ozana cea frumos curgătoare.
MĂRCI ALE ORALITĂȚII
- Construcții incidente – Știa, vezi bine, soarele cu cine are de-a face.
- Proverbe și zicători, introduse prin construcția vorba ceea sau vorba cântecului – ce ți-e scris în frunte ți-e pus, de plăcinte râde gura, de vărzare și mai tare.
- Apelativele care presupun ironie la adresa personajelor Doamne, cumnățică hăi!
- Imprecațiile – repetarea verbului a dormi la moduri diferite – condițional prezent – dormire-ai și apoi la conjunctiv să dormi
- Exclamațiile, cu toate nuanțele lor, și interjecțiile plasticizează și nuanțează afectiv fraza. ….Eu atunci, haț!
- Repetiția conjuncției și înaintea fiecărui verb din frază. Și părintele mă ie la dragoste, și Smărăndița începe din când în când a mă fura cu ochiul, și bădița Vasile mă pune să ascult și pe alții, și altă făină se măcina acum la moară.
- Serii sinonimice, care imprimă dinamism textului – a găbui, a căptuși, a înșfăca, a umfla; belea, chichioiu, dăndănaie, pacoste, pocinog; praf, colb, pulbere.
FIGURI DE STIL
- Aliterația – imaginile auditive se împletesc cu cele vizuale cu un efect onomatopeic muzical: Fetele învârteau hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale.
- Epitetul – popa Oșlobanu este descris prin două adjective sinonime hursuz și pâclișit, a căror alăturare are o valoare intensivă.
- Comparația, construită natural, firesc – m-am săturat de ei ca de mere pădurețe.
- Repetiția – și mă ascultă, și mă ascultă
- Hiperbola – plângea cu zece rânduri de lacrimi
Opera lui Creangă se desfășoară la limita dintre real și fabulos, într-un echilibru perfect, iar Aminitiri din copilărie hiperbolizează atingând fabulosul într-un cadru documentar real. În acest univers, autorul creează caractere ce devin mai pregnante decât întâmplarea.
Vezi SURSE
No Comments Yet