Operă de maturitate, Baltagul reunește în structura sa marile teme sadoveniene viața păstorilor, natura, iubirea, inițierea, miturile.

Îngrijorată de absența nejustificată a soțului ei, Nechifor, Vitoria Lipan se hotărăște să-l caute, fiind apăsată de o presimțire sumbră.  Plecarea este pregătită cu multă grijă, femeia îngrijindu-se să lase totul în ordine în urma ei. Pe tot parcursul drumului, ea va fi însoțită de fiul ei – Gheorghiță.

Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui  Gheorghiță: Înțelege că jucăriile au stat. De acu trebuie să te arăți bărbat. Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este pus de către mama sa să privegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, iar inițierea sa se desăvârșește atunci când acesta răzbună moartea tatălui său. Priveghiul are un dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane – moartea.

Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească foamea, oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Contrastul dintre ei nu este între două caractere – Gheorghiță are toate datele pentru a ajunge, cu vremea, un muntean autentic – ci între două vârste. Îl văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de patimă și durere.

Drumul Vitoriei și al lui Gheorghiță începe într-o zi sacră – Vineri 10 martie – odată cu răsăritul, și se va încheia simbolic la apus, după înmormântarea osemintelor celui ce fusese Nechifor Lipan.

Ajunși în satul Fărcașa, un viscol ivit din senin îi obligă să poposească în casa unui gospodar unde află că Nechifor trecuse pe acolo în toamnă în drum spre Dorna.

În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică – naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale ale vieții. La Vatra Dornei, Vitoria află de la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei turme de 300  de oi în prima duminică din noiembrie. Acesta își amintea de Nechifor care, după ce a cumpărat turma, cedă rugăminții a doi ciobani de a le vinde 100 de oi.  Turmele însoțite de cei trei stăpâni porniseră la vale.

Luând drumul turmelor lui Nechifor, Vitoria și Gheorghiță merg pe urmele celor trei ciobani, ca într-un labirint, întrebând din sat în sat despre ei. Astfel află că unul dintre cei doi ciobani care îl însoțea pe Nechifor  avea buză de iepure – Calistrat Bogza.

Șirul semnelor se întrerupe între Sabasa și Suha, iar la Suha Vitoria află de doi localnici care au ajuns în posesia unei turme mari de oi. Chemați la primărie de femeie, aceștia susțin că oile le-au cumpărat de la Nechifor după care s-au despărțit.

Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către autor, la fel ca și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse. (…) Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începuse să-i înfiereze mustața.  Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama de starea interioară a mamei sale și observă schimbarea ei. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică.

Caracterizarea lui Gheorgiță se face și în mod indirect, prin numele său care are o dublă valență, Gheorghiță este numele său dar și numele inițial al lui Nechifor, iar când Vitoria descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei sfâșietor Gheorghiță, păstrează această ambiguitate. Numele prefigurează și el maturizarea lui Gheorghiță și intrarea acestuia în rândul bărbaților.

În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și a deveni un sprijin pentru mama sa.

Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt.

Bibliografie:

  • Leahu, Emil; Constantin Parfene – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;
  • prof. dr.Bârboi, Constanța; prof. Boatcă, Silvestru; prof. Popescu, Marieta – Dicționar de personaje literare, Editura NOVA 2001, București, 1994;