Caracterizarea lui Goe este realizată atât direct, cât și indirect, prin comportament și limbaj.

Încă de la început, autorul ni-l prezintă ca un băiețel „foarte impacient”, încruntat, care vorbește cu „un ton de comandă”. Este singura intervenție a autorului. Caragiale își lasă personajele să se prezinte singure, să vorbească și să acționeze după bunul plac.

Goe trăiește într-un orășel al cărui nume nu este important. Numele său, dl Goe, indică orice copil răsfățat și needucat din orice oraș. Prin urmare, Goe este un personaj tipic. El pare să fie o altă ipostază, mai mare a lui Ionel din Vizita, care mai târziu va fi tânărul Georgescu din Lanțul slăbiciunilor, iar apoi tânărul Gudurău, din Telegrame pentru ca să culmineze cu Cațavencu, din O scrisoare pierdută.

Modul de a se exprima îl caracterizează pe Goe ca pe un tânăr arogant și obraznic. Pe doamne le face proaste, iar pe tânărul din tren urâtule. Discuția de la începutul schiței indcă nivelul lui de incultură, fapt care nu ne miră deloc dacă ținem cont că tânărul Goe era repetent.

Comportamentul său este cel al unui copil care nu are nici cea mai elementară noțiune de respect și bun simț. El  bate din picior atunci când, pe peron, nu mai are răbdare, urlă când se lovește cu nasul de clanță, zbiară când se închide în closetul vagonului și nu mai poate să iasă,  și trage de semnalul de alarmă deși știe că nu are voie. Drept urmare, pentru a nu fi prins de conductor, se preface, împreună cu mam’mare, că doarme, dovedind lașitate. 

Personajul este caracterizat și prin vorbele celorlalte personaje participante la dialog. Toate cele trei doamne sunt într-o adorație pentru dl Goe. Mam′mare îl vede pe Goe sensibil „Ce faci soro? ești nebună nu știi ce simțitor e?”, frumos „Vezi ce bine îi șade lui cu costumul de marinel?”, inteligent „E lucru mare cât de deștept!”, conștiincios „Apoi de! n-a învățat toată lumea carte ca dumneata”  și isteț „Ți-ai găsit pe cine să înșeli!”