Personajele lui Caragiale reprezintă fiecare o tipologie umană, dramaturgul fiind, în accepțiunea lui Garabet Ibrăileanu singurul creator din toată literatura română care „face concurență stării civile”.

Astfel, din această perspectivă, Zoe Trahanache, singurul personaj feminin din comedia O scrisoare pierdută, reprezintă tipul cochetei și al adulterinei, ea fiind considerată de critici cea mai emancipată și voluntară eroină a lui Caragiale.

Motalitățile de caracterizare ale personajului sunt cele specifice genului dramatic: caracterizarea prin acțiune și comportament, prin intermediul altor personaje și prin limbaj.

În lupta ei pentru putere și dragoste, Zoe subordonează totul intereselor personale. Ca să evite scandalul produs de pierderea scrisorii de la Tipătescu, cu care se află într-o relație amoroasă de mulți ani, ea este în stare să facă orice. În fața încăpățânării lui Tipătescu de a accepta candidatura lui Cațavencu, Zoe, conștientă de puterea ei, dă asigurări ferme că va fi ales de ea și de soțul ei. Când Centrul cere să fie ales Agamemnon Dandanache, Zoe exclamă cu energie revoluționară, plină de un patos frivol: „Vom lupta contra oricui!… Vom lupta contra guvernului!”

Zoe pare să fie cea care conduce județul, din umbră, prin influența pe care o are asupra lui Trahanache și Tipătescu: intervine în treburile administrative, dă ordine lui Ghiță Pristanda, îl absolvă de vină pe Cațavencu atunci când se descoperă escrocheria făcută de acesta și, în final, îl pune să conducă manifestația în onoarea lui Dandanache, dându-i de înțeles că îl va sprijini în următoarele alegeri.

Drama ei nu este una pasională, ci socială. Căsătorită cu un bărbat în vârstă, Zoe se încurcă cu prefectul Tipătescu, imediat după mutarea în capitala unui județ de munte. Nu este o legătură secretă, Pristanda știe totul, iar Trahanache, sub masca naivității, îngăduie escapada soției cu amicul Tipătescu cu care „nu trăiesc de ieri de alaltăieri… trăim împreună de opt ani ca frații”.

Cunoscându-și interesele, Zoe cedează în fața șantajului lui Cațavencu și este dispusă să-l aleagă, evitând astfel dezonoarea și pierde privilegiilor de primă doamnă a județului . Disperarea ei este vizibilă în scena a VI-a din actul II când, confruntându-se cu o situație limită, ea se folosește de toate tertipurile feminine pentru a-l convinge pe Tipătescu de necesitatea alegerii lui Cațavencu, recurgând chiar la șantajul emoțional – sinuciderea. Lucidă, cu un caracter puternic, ea respinge propunerea lui Tipătescu de a fugi amândoi în lume . În confruntarea dintre cei doi privind susținerea candidaturii, Zoe iese victorioasă, Tipătescu cedând de dragul femeii iubite pentru care si-a jertifit o carieră promițătoare în București.

Când Cațavencu dispare, Zoe trăiește o emoție puternică pe care o mărturisește deschis

Dar aste două zile cum am trăit eu?… Ce strângere continuă de inimă! Ce frică! Ce tortură!… Fiecare persoană care îmi iese înainte, fiecare figură pe care o văd, fiecare mișcare care se face în jurul meu îmi zdrobește toată puterea.

Dar cea mai mare emoție o trăiește în momentul în care Cetățeanul turmentat îi aduce scrisoarea. Emoția trece de la bucurie exagerată – citește și sărută scrisoarea, la plânset isteric .

Zoe este un personaj complex, capabil să treacă prin mai multe stări psihice de la exaltare la disperare, toate generate de drama de a-și pierde statutul social.

Însă Caragiale are geniu să nu transforme comedia într-o dramă, iar Zoe reușește să treacă peste toate aceste stări și să se salveze, iar toate lucrurile reintră în normal.

Odată intrată în posesia scrisorii, Zoe redevine o femeie generoasă, bună care-și recâștigă superioritatea într-o lume a bărbaților.

Referințe critice:

George Călinescu: „Zoițica este distinsă la limită, temătoare de reputația ei. N-avem niciun indicu că ar fi ignoantă, nici unul că ar fi vulgară, ori lipsită de sentiment. Caragiale a intuit că o domina bona”, o femeie care este idolul bărbaților, nu trebuie zugrăvită realistic. Zoe este în faza plastică a icoanei, puțin hieratică”

Șerban Cioculescu: „Zoe este personajul cel mai complex și studiat din comedie, singurul care aduce dimensiunea dramaticului pe același plan […] cu cel social: Zoe e prin excelență reprezentanta <aparențelor>, a <fațadei>, a <lustrului> de onorabilitate care acoperă cu strălucire stricăciunea societății”.

Pompiliul Constantinescu: „Zoe unește ambiția socială și grija de reputație cu iubirea clandestină pentru Tipătescu”.

SURSE:

  • Bârboi, C., Boatcă, S., Popescu, M. – Dicționar de personaje literare pentru gimnaziu și liceu, Editura Nova 2001, București;
  • Paicu, L., Lazăr, M. – Literatura română pentru examenul de bacalaureat, ESEUL, Editura Art 2004
  • Gheorghiu, V., Manolescu, N., Nicolae, N.I., Otobâcu, C. – Limba și literatura română, manual pentru clasa a IX-a, Editura didactică și pedagogică, București, 1985;
  • Boroianu, C. – Literatura Română, Manual pentru clasa a X-a, Editura didactică și pedagogică, București, 1965.