Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul „Poemele luminii” apărut în 1919 și exprimă crezul artistic al poetului.

Poet și filozof Lucian Blaga creează două universuri distincte unul liric și altul speculativ în care regăsim un număr comun de idei sau probleme fără ca un plan să-l determine pe celălalt. Deși în opera lui Blaga, între poezie și filozofie există o corelare, poezia își păstrează individualitatea. La rândul său filozofia este impregnată de poezie în ea regăsindu-se elemente ale fantasticului sau ale mitologicului și mai ales un mod de a numi metaforic noțiunile abstracte.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii apare ca o scurtă confesiune în care Blaga vorbește de atitudinea lui față de tainele universale, optând cu fermitate nu pentru cunoașterea lor pe cale rațională – gândirea logică, p a r a d i s i a c ă, ci pentru potențarea lor prin contemplarea nemijlocită a formelor concrete sub care se înfățișează – gândirea poetică, l u c i f e r i c ă.

Textul nu este conceptual, ci poetic. Blaga nu înșiră un număr de raționamente, ci de metafore Confesiunea lui se organizează în jurul unei antiteze mereu amplificate:

  • eu – alții
  • lumina mea – lumina altora
  • Corola de minuni a lumii – flori ochi buze ori morminte.

Toți termenii au un sens figurat:pronumele personal eu, este repetat obsedant și sugerează eu-l poetic, imprimând sentimentului unui puternic dramatism, lumina mea semnifică gândirea poetică, lumina altora – gândirea logică Corola de minuni – misterele universale, flori ochi buze morminte – înfățișările concrete ale misterelor. În propozițiile în care subiectul este eu, verbele sunt: nu strivesc, nu ucid, nu sugrum, ci îmbogățesc, sporesc, iubesc. În propozițiile în care apare „lumina altora”, nu există decât un singur predicat „sugrumă”, asociat cu cuvintele: strivesc, ucid, nu îmbogățesc, nu sporesc, nu iubesc.

Acțiunile exprimate de verbe reprezintă expresia metaforică a efectelor cunoașterii asupra spațiilor necunoscute.

Cunoașterea logică reduce frumusețea misterului, abstractizându-l, în timp ce cunoașterea poetică sporește frumusețea necunoscutului. Termenul eu e cheia de înțelegere a ideii poetice, iar tot textul poate fi redus la două propoziții Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și căci eu iubesc și ochi și flori și buze și morminte. Protejarea frumuseții tainelor și a misterelor este explicată de poet prin „iubire”, însă iubirea nu are o funcție sentimentală la Blaga, ci și o metodă de a cunoaște universul, de a pătrunde în misterele lumii prin trăirea nemijlocită a formelor care se supun simțurilor.

Lumea pare alcătuită din taine atât de mari încât cu greu ele ar putea intra în logos și în sens. Nepătrunsul blagian nu cerea vânturi distrugătoare, nu naște amărăciuni abisale, ci oferă o bucurie intimă de comuniune împăcată cu misterul universul. Incapacitatea de a cuprinde cu mintea sporește simțitor capacitatea de a cuprinde cu inima. Noutatea poeticii blagiene constă într-o apropiere mai intimă a ființei umane față de lume și de propriul destin.

ELEMENTE DE PROZODIE Poezia este scrisă în vers liber și ingambament, vers întrerupt a cărui idee continuă în câteva versuri succesive, care conferă o dinamică textului, accentuând anumite idei poetice. Există doar un ritm interior care se desfășoară în funcție de gândirea abruptă, sacadată a poetului.

În concluzie, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se constituie ca o artă poetică ca act de mărturisire a unui crez artistic și a unei viziuni filozofice.

Eugen Lovinescu îl consideră „unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”.

BIBLIOGRAFIE:

Manolescu, Nicolae; Nicolae, I Nicolae – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XII-a, Editura didactică și Pedagogică, București, 1981;

Mincu, Marin – TEXTE COMENTATE – Lucian Blaga, Poezii, Editura Albatros, București, 1983