PROCESUL DE REDACTARE

Un eseu bine scris  nu este o acţiune spontană; el este rezultatul unui proces îndelungat de gândire şi muncă.

 Procesul de scriere presupune trei etape de bază: alegerea temei, elaborarea eseului şi editarea.

În prima etapă, stabilim strategiile de scriere, adunând idei şi informaţii despre tema stabilită. În faza preliminară, înainte de scrierea unui eseu, este bine să scriem pe o foaie de hârtie  toate cuvintele cheie, legate de temă, precum şi propoziţii scurte care ne ajută la creăm legăturile necesare şi să trecem de la un nivel la altul în cadrul eseului.

Trasăm o primă structură a eseului ce va fi îmbogăţită permanent, până la finalizarea acestuia.

În etapa a doua, se analizează toate informaţiile şi ideile acumulate şi se trasează direcţia pe care doreşti să o impui eseului.

Recitirea eseului şi editarea lui presupune o permanentă rearanjare, ștergere, adăugare, reformulare  la nivelul textului şi al ideilor. Practic, un eseu nu este niciodată terminat.

 TRASAREA CONŢINUTULUI

Publicul ţintă, dar  căruia îi este adresat eseul şi tema sunt factori care îşi pun amprenta asupra conţinutului, atât din perspectiva limbajului şi al tonului, cât şi al gradului de dificultate al textului

Există trei metode de bază de a organiza un eseu:

Cronologic – atunci când eseul are un fir narativ, sau când urmăreşte să explice un proces. Topic (în funcţie de subiect) – cea mai potrivită pentru eseul argumentativ

Spaţial (focusat pe peisaj)– este folosită în special în descrieri.

Cele trei tipuri de organizare a eseurilor nu se exclud reciproc, acestea pot interfera într-o manieră armonioasă, în cadrul aceluiași eseu.

Introducerea trebuie să aibă un impact puternic asupra cititorului şi să-i capteze atenţia de la prima frază. Propoziţii scurte, interjecţii, un ton crescendo care să atingă un punct culminant sunt instrumentele care asigură succesul unei bune introduceri. Totodată, o introducere eficientă stabileşte cadrul pentru conţinut.

Eseul poate fi schimbat şi îmbunătăţit pe toată durata redactării lui.

Încheierea trebuie să fie clară, să nu dea loc vreunei interpretări sau ambiguităţi.

CORECTITUDINEA GRAMATICALĂ

Autorul poate utiliza diferite formule tranziţionale care anunţă o schimbare de conţinut şi adaugă un plus de coerenţă arătând conexiunile logice dintre propoziţii, paragrafe sau secţiuni ale lucrării scrise.

Un eseu trebuie scris corect din punct de vedere gramatical, evitând dezacordurile, precum și anacoluturile şi utilizarea eronată a sensurilor sau sintagme artificiale.

STILUL

Clişeele conduc la o standardizare generală a textului prin pierderea variaţiei stilistice, adaptarea la tiparele culturii publicului ţintă. Normele textual-lingvistice guvernează alegerea materialului lingvistic al eseului – lexicul, expresiile, trăsăturile stilistice.

Selectarea stilului adecvat este, în parte, instinctiv; alegerea cuvintelor și structura frazei trebuie să fie academice într-o lucrare de cercetare. Nu se rezumă totul la combinarea corectă din punct de vedere gramatical a cuvintelor. Pentru a cultiva un stil mai bun este esențial să fiți, în primul rând, conștient de punctele vulnerabile ale stilului personal pe care doriți să le îmbunătățești prin lecturi extinse acordând atenție stilului celorlalți scriitori.

Nu încercați să abordați o exprimare prea pedantă, pretențioasă, inflexibilă, aproape inorganică, gen limbajul de lemn. Un stil oficial nu trebuie să fie un înflorat, greoi, redundant, care practic ”sufocă” textul.

Nu recurgeți la cuvinte descriptive vagi și superlative utilizate în exces.

Nu încercați să epatați prin textele redactate de dvs., or efectul va fi complet opus. Încercați să fiți naturali. Atenție la aliterație –  repetarea sunetului inițial – care nu-și are sensul în eseuri, ci doar în literatură, ele având efecte stilistice.

Variați sintaxa pentru a imprima dinamism textului, de la propoziții simple la complexe, acordând o atenție specială coerenței și coeziunii textului.

Identificarea unui subiect demn de tratat într-un eseu pare mult mai dificil decât scrierea lui corectă și coerentă. Cu toate acestea, amândouă fațetele sunt la fel de importante: lipsa unor cunoștințe temeinice de gramatică și sintaxă poate ruina un eseu bine scris cu un conținut ideatic de mare valoare/ înaltă ținută. Pe de altă parte, poți scrie un eseu impecabil din perspectivă lexico-gramaticală, însă sărac în conținut. Scriitorii de înaltă clasă folosesc o varietate de structuri frazeologice și variază lungimea propozițiilor.

PUNCTUAȚIA

Punctuația trebuie să ajute textul să curgă, nu să-l îngreuneze și să obosească cititorul, făcându-l într-un final să renunțe. Prin urmare nu se va abuza de virgule. Semne de întrebare, de exclamație.

SPECIFICAREA SURSELOR EXTERNE

Citatele se pun mereu între ghilimele. iar sursele de inspirație fie direct în text, fie prin note de subsol.

NARAȚIUNEA

Oamenii scriu narațiuni pentru a împărtăși cu cei din jur experiențele personale sau ale altora. Scriitorii de succes se axează, în special, pe aspectele dramatice ale subiectului. Nu trebuie să vă lăsați pradă tentației de a scrie o introducere de mari dimensiuni, care abundă în evenimente obișnuite și plicticoase.

Trebuie acordată o atenție deosebită punctelor pe care vreți să le scoateți în evidență. Introducere trebuie să fie întotdeauna concentrată și să capteze interesul cititorului.

De asemenea, trebuie să știm când să ne oprim. Scriitorul își încheie eseul/narațiunea atunci când toate evenimentele sunt prezentate cu suficiente detalii.

Nu trebuie să vă fie teamă să vă creați-vă un stil personal pentru a vă exprima punctul de vedere.

DESCRIEREA

Descrierile au rolul de a evoca imagini în mintea cititorului și sunt esențiale în toate tipurile de scrieri. Într-o narațiune, obiectele, locurile oamenii pot fi aduși la viață prin descrieri. De asemenea, o narațiune poate începe prin descrierea scurtă a unui personaj sau loc. Descrierile pot fi subiective, implicând punctul de vedere personal al autorului sau obiectivă.

COMPARAȚIA ȘI CONTRASTUL

Scriitorii folosesc comparația pentru a scoate în evidență contrastul dintre două sau mai multe locuri, persoane, obiecte, idei, evenimente. Un eseu de tip paralelă cuprinde multe descrieri și analize care vor transmite punctul de vedere al autorului.

ESEUL INFORMATIV ȘI EXPLICATIV

Scrierea tehnică trebuie să fie clară și precisă și să aibă la bază surse credibile.