DACIA LITERARĂ

Apare în 1840 și este suprimată după primele trei numere.

În Introducțiune cu care se deschide Dacia literară, Mihail Kogălniceanu, după ce aduce un elogiu cald predecesorilor săi (Ion Heliade Rădulescu, Gh. Asachi, G. Barițiu), le reproșează acestora provincialismul.

Ca program, Dacia literară își propune să promoveze literatura românească, scriitori munteni, moldoveni, ardeleni, bănățeni „fiștecare cu ideile sale și cu limba sa”.

Încurajează originalitatea națională și condamnă imitațiile și traducerile pentru că „omoară în noi duhul național”. De fapt, Dacia literară nu respinge traducerile și imitațiile, pe care Heliade Rădulescu le susținuse în ideea de a se scrie în românește și a se îmbogăți tipăriturile în limba națională cu volume  noi.

Recomandă scriitorilor să se inspire din realitatea autohtonă: istorie, folclor, obiceiuri, tradiții.

Revista luptă pentru o limbă și o literatură comună tuturor românilor.

Insistă pe legitimitatea spiritului critic. „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iară nu persoana”.

Programul Daciei literare se concretizează în toate creațiile semnificative ale beletristicii din perioada 1840-1860.

Principiile proclamate de Dacia literară nu erau inițiativa unei singure persoane, ci expresia unei stări de spirit .

Majoritatea operelor reprezentative ale epocii pașoptiste, cu excepția dramaturgiei, se publică în revistele Dacia literară, Propășirea și România literară.

Bibliografie

*** – Istoria literaturii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1973;