În lirica peisagistică a lui Vasile Alecsandri toate anotimpurile își găsesc expresia artistică, iarna fiind totuși cea mai bine reprezentantă, când ninsoarea, crivățul, gerul devin manifestări ale forței cosmice dezlănțuite.

TITLUL poeziei este simplu alcătuită din tren substantiv comun articulat enclitic și constituie chiar denumirea anotimpului descris pe care poetul îl privește cu anume spaimă dar și cu admirație.

STRUCTURA COMPOZIȚIONALA  ca și alte pasteluri ale lui Alecsandri, „Iarna” este alcătuit din două părți:

  • prima parte –  descrierea unui spațiu vast în care ninsoarea acoperă totul primele 3 strofe
  • înseninarea tabloului și apariția elementului însuflețit strofa finală, semnificând faptul că dincolo de asprimea naturii hibernale viața și continuă în obosită a curgere.

Iarna este descrisă ca un tablou schimbător din care poetului selectează o diversitate de priveliști: goana pe cer a norilor, căderea fulgilor de zăpadă, ninsoarea care potopește lumea întinderile înecate în alb, apariției soarelui, clinchetul voios al clopoțeilor.

Descrierea naturii oferă imaginea unor spații nesfârșite aparținând atât cosmicului cât și teluricului în prima strofă planul cosmic poetul înregistrează semnele iernii care vine din imensitatea înălțimilor cerești parcă de pretutindeni. Aici forma nearticulată a substantivului văzduh lărgește limitele vizuale ale cadrului care tind spre infinit.

Inversiunea sintactică din primul vers cumplita iarnă conferă acestui anotimp o putere cosmică nestăpânită imaginea norilor care curg amenințător pe cer este comparată cu lungi troiene călătoare în timp ce fulgii plutesc în aer asemenea unui roi de fluturi albi.

În primele două strofe cuvântul țară apare de două ori de fiecare dată într-o personificare Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi și Cu o zale argintie se îmbracă mândră țară. De mare forță sugestivă este adjectivul dalb care redă sensul de puritate și gingășie.

Strofele a doua și a treia sunt subordonate planurilor teluric și cosmic legate prin potopul de ninsoare pentru sfârșit de lume Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. Prin repetiția verbului și armonia imitativă, versul sugerează proporțiile cosmice ale zăpezii. 

Invadat de albul zăpezii, sufletul omului trăiește spaima golului iar spațiul cunoscut devine întindere pustie, oceanul de ninsoare imens și deșert.

În cele trei strofe menționate tablou se constituie la limita dintre iluzie și realitate soarele este palid fulgii se aseamănă cu fluturii, plopii par a fi fantome,  satele sunt pierdute sub un val de fum. Strofa a patra constituie întoarcere în realitate. Soarele strălucește iar sania care trece peste văi împrăștie în jur voios un sunet al clopoțeilor.

FIGURI DE STIL  Pastelul Iarna abundă în figuri de stil, printre care epitetul, repetiția, personificarea, metafora și comparația.

Epitetul – iarna este cumplită umeri dalbi soarele rotund si palid.

Efectul artistic al repetiției verbului ninge constă în sugerarea ideii de ninsoare cosmică care anulează timpul uniformizându-l.

Comparația fulgii sunt ca un roi de fluturi albi,  soarele se întrevede ca un vis de tinerețe, iar plopi  sunt ca niște fantasme albe.

Metafora oceanul de ninsoare accentuează impresia de gol imens ninsoarea transformând peisajul cunoscut întru-un pustiu nemărginit ca un ocean arctic.

Personificarea – iarna cerne nori, norii ca niște troiene s-au adunat în cer, iar fulgii zboară, plutesc.

De remarcat introducerea neașteptată a elementului dinamic de la finalul poeziei, procedeu necanonic de sensibilizare a concretului prin abstract.

Frecvența vocalei a în primele două versuri din a treia strofă sugerează orizontul deschis, vastitatea imensității albe, în timp ce acumularea lui u în ultimele două versuri aduce o notă sumbră melancolică. De remarcat în această strofă este frecvență epitetului alb de fiecare dată cu alt accent afectiv

Alecsandri reușește să dozeze elementele neologice și cele populare într-un mod absolut armonios. Neologismul apare în general integrat în ambianța lexicală a versului fapt ce demonstrează un simț al nuanțelor caracteristic unui poet care cultivă versul clasic.

Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare

Poezia Iarna este un pastel în care autorul descrie un aspect din natură exprimându-și direct sentimentele față de aceasta.

Vezi SURSE