Caracterizarea bunicii Safta din opera cu Bunica Safta, de Ion Agârbiceanu

Modalitățile de caracterizare sunt directe și indirecte. Caracterizarea directă e efectuată de narator, de alte personaje și de personajul însuși (autocaracterizarea). Cea indirectă e desprinsă, prin interpretare, din gânduri, fapte, atitudini, comportament, relațiile cu alte personaje, limbaj, mediul în care personajul este situat, nume, analiza psihologică.

În opera literară „Bunica Safta”, de Ion Agârbiceanu, personajul principal este Safta reliefată în mare parte de naratorul obiectiv, omniscient prin caracterizare directă.

În cadrul vocii naratoriale există trăsături fizice și morale. Femeia vârstnică, văduvă, fusese cândva înaltă, sprintenă, harnică, vulcanică, iute la mânie, fără să țină mult timp supărarea. Personajul colectiv (lumea din sat) era uimit de faptul că, la cei 75 de ani, Safta, care crescuse cinci copii, își păstrase frumusețea, era mlădioasă. Naratorul, care narează la persoana a treia cu obiectivitate, depășește detașarea, neimplicarea și ne ia pe noi, lectorii, martori ai imaginii femeii: „Ei, iată, Safta rămas mlădioasă, subțire”. Se realizează o comparație între Safta și alte femei care ajunse, la anumită vârstă, „se îngrașă, se urâțesc, se încrețesc la obraji”.

În mod realist naratorul surprinde calitățile personajului îngemănându-le cu anumite neputințe din cauza amprentei timpului. Era bunica ce avea poarta mereu deschisă pentru nepoți, cea grijulie și afectuoasă, dar și cea uitucă ce încurcă numele celor mici,  care nu mai știa cine a mâncat și cine nu.

Faptele, comportamentul, relațiile cu celelalte personaje surprind caracterizarea indirectă. Prin tot ceea ce face, această femeie dovedește menirea ei de mamă și, mai ales, de bunică. Poate fi o bună gazdă și pentru alți copii ai căror părinți se duceau să lucreze la munca agricolă. Prin limbaj, Safta e o reprezentantă a femeii din trecut care mergea pe concretețea lucrurilor. Nu era timp de multe discuții, pentru că sătenii erau preocupați de glia ce trebuia să le asigura traiul. Când veneau nepoții, voia să știe dacă în trăistuțe li s-a pus hrana necesară.

Însuși numele Safta e unul vechi, des întâlnit în lumea rustică. Tot în cadrul caracterizării indirecte sunt surprinse relațiile cu celelalte personaje fie că sunt secundare, copiii ei, fie episodice, femeile necăjite ce-și lăsau micuții la ea, bazată pe altruismul de care dă dovadă Safta.

Atât prin caracterizare directă cât și prin ce a indirectă Safta personajul principal al operei rămâne modelul bunicii ce și-a păstrat o frumusețe fizică și interioară, ce își cunoaște menirea și care nu uită că omul trebuie să fie generos.

Subiect cuprins în testul de antrenament nr. 38 pentru limba și literatura română, propus de Ministerul Educației pentru evaluarea națională 2020.

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/06/EN_VIII_Limba_romana_2020_Testul_38.pdf