Trăsături

  • poezia este ea însăși înțeleasă ca o transcriere a unui proces poetic, angajându-l și pe receptor să intre în acest spațiu în care poemul nu are un corp existențial constituit și să asiste practic la nașterea lui, păstrând senzația unui drum imprevizibil.
  • poziția poetului pare să fie a unui receptor pasiv la impulsurile exterioare și interioare a unei poezii ce se naște în el. Însă pasivitatea nu înseamnă indiferență, ci, dimpotrivă, o mare acuitate a simțurilor. Aparentul echilibru static maschează o participare continuă la viața cosmosului, orice stare, oricât de infimă, ajungând să copleșească ființa.
  • natura nu mai este un cadru peisagistic, ci o ființă uriașă în măruntaiele căreia poetul se simte parte integrantă.

Vezi SURSE