În epoca medievală, dominată de transcendentalism, literatura aparținea exclusiv religiosului, prin urmare  masculinului, atât ca personaj, dar și ca creator de opere. Este literatura cavalerilor și a luptelor pentru cucerire și dominare a teritoriilor, iar femeile nu-și au locul în acest proces.

Odată cu Renașterea femeia capătă o altă dimensiune, plasându-se pe o treaptă superioară față de înaintașele ei din perioada medievală.

În Mândrie și prejudecată a lui Jane Austen, protagonista Elizabeth Bennett era o femeie stăpână pe mintea ei, care, în ciuda presiunii sociale (exercitate de către mama sa) de a-și alege un partener și de a duce viața prestabilită pentru toate femeile, ea a decis să meargă pe drumul pe care și l-a asumat singură. Cu toate acestea, știe când să renunțe la mândrie pentru a fi cu bărbatul pe care-l iubește.

Catherine din La răscruce de vânturi, roman gotic scris de Emily Bronte, este o femeie îndărătnică, plină de viață care îl subjugă pe Heathcliff chiar și după moartea ei. 

În literatura română, femeia se supune acelorași standarde sociale și morale fără a putea sparge zidul din jurul lor mai mult decât societatea permitea, creând un fals sentiment de liberate.

La Caragiale găsim o galerie întreagă de Miţe, Ziţe şi Joițe – tipologia femeii parvenite, mahalagioaice, adultere, care dincolo de ridicolul aparenţelor au jucat un rol important în politică și în progresul societății.

În romanul Hortensiei Papadat-Bengescu, Concert de muzică de Bach, universul feminin este unul închis, care nu sparge canoanele vremii. Singurul personaj feminin atipic este Ada Razu în descrierea căreia autoarea oferă un amănunt plin de importanță – avea păr pe picioare, fapt care o aduce mai aproape de prototipul masculin subliniind firea voluntară a personajului: conduce singură trăsura cu o vioiciune și o iscusință demne de un bărbat și joacă tenis.

Personajele Cellei Serghi, autoare din perioada interbelică, aspiră către aceeași independență socială și materială tipică femeii din perioada interbelică – Pânza de păianjen, Pe firul de păianjen (roman biografic).

Enigma Otiliei – a lui George Călinescu – eroina principală caută aceeași descătușare de sub robia bărbatului, lucru elocvent prin meseria pe care alege să o facă după despărțirea de Pascalopol – dansatoare exotică în America de Sud – eliberarea prin dans.

Eroinele lui Camil Petrescu – Ela, din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,… Ioana, din piesa de teatru Suflete tari sau Dadiana, din Jocul ielelor, sunt femei care sub mantia sensibilități și a feminității ascund, de fapt, o tărie de caracter superioară bărbatului, lucru generator de tensiuni. În ochii lui Ștefan Gheorghidiu, din Ultima noapte de dragoste,…, femeia este obiectul unei dragoste absolute în care compromisul nu-și găsește locul, pentru  Cei care se iubesc au dreptul de viață și de moarte unul asupra celuilalt,  ea aparține exclusiv bărbatului ei și toate gesturile și atenția acesteia trebuie îndreptate către el. Evadarea de sub dominația totală a bărbatului devine chinuitoare pentru bărbat și un joc incitant pentru femeie. În finalul romanului, Gheorghidiu observă că Ela nu mai este la fel de frumoasă ca la începutul dragostei lor uitând că nici el nu rămăsese neschimbat după atâția ani.

Una dintre cele mai celebre cărți din literatura universală, Pe aripile vântului, Scarlet O’Hara eroina principală încalcă toate canoanele vremii și se distinge printr-o femeie de afaceri de succes. Romanul scris în 1940 are influențe clare ale perioadei în care mentalitatea începe să se schimbe chiar și la bărbați, simțindu-se clar accente de feminism.

Pentru unele eroine, renunțarea la tipar este similară cu sinuciderea – Anna Karenina din cartea cu același nume a autorului rus Lev Tolstoi, care, după ce își părăsește soțul pentru un alt bărbat, sfârșește în mod tragic sub roțile trenului. Ana Karenina poate fi considerată personajul feminin care împinge până la perfecțiune suferința din dragoste. Femeia adulteră apare frecvent în opera lui Tolsoti. Personaj negativ, superficială, cochetă, ea își înșală soțul fără prea multe remușcări, mai degrabă pentru a rupe tiparul și nu din pasiune. În final, sfârșitul este aproape mereu același – moartea, dacă nu întotdeauna fizică, ca în cazul Anei Karenina, sau a eroinei din nuvela Sonata Krautzer care este ucisă într-un act de gelozie a soțului, măcar în esență – ea nu mai are nume, este simplu  ea – femeia.

Mary Poppins – eroina principală din romanul cu același titlu al lui P.L. Travers – un gen de „supernanny” care dă un nou sens ideii de guvernantă și lansează, practic, o psihologie a educației copiilor – nu iese din tipar, deși este, în felul ei, o inovatoare.

Miss Marple – eroină a scriitoarei de povestiri polițiste Agatha Christie  – este prototipul feminin al lui Hercules Poirot, celebrul detectiv al aceleiași scriitoare, plină de energie, înțelepciune, intuiție, umor întreprinzător la o vârstă la care alte femei își cresc nepoții. Este adevărat că ea nu se rupe complet de tradițiile feminității și continuă să tricoteze cu aceeași fervoare cu care dezleagă mistere de nepătruns.

Sheherezada – din O mie si una de nopți – este un fin psiholog. Ea știe cum să mențină treaz interesul și atenția unui bărbat. Dar ca în toată literatura și lumea arabă, și ea se va supune plăcerilor bărbatului.

În literatura modernă, viziunea femeii se schimbă radical.

Bridget Jones – Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding – este femeia postmodernă în toată esența ei, de carieră, independentă. Același lucru îl putem spune și despre eroina cărții Diavolul de îmbracă de la Prada, scrisă de Lauren Weisberger – femeia care se luptă și chiar reușește să răzbată în lumea corporatistă în care regulile le fac bărbații.

Monica Ali Brick Lane prezintă viața imigranților bengalezi în Anglia. Aici rolurile dintre bărbat și femeie se schimbă femeile sunt cele care muncesc și susțin familia, iar bărbații se refugiază în religie pentru a-și regăsi menirea lor tradițională, singurul loc în care li se recunoaște autoritatea oarecum pierdută în familie.

În concluzie, chiar și atunci când sunt scrise de bărbați, eroinele încearcă sub o formă sau alta să evadeze de sub dominația bărbatului, sunt într-o permanentă căutare a identității, a definirii ca personalitate, dacă nu în mod concret, măcar în interiorul lor.

Femeile din literatura feministă sunt întotdeauna prezentate ca protagoniste, care, cel mai adesea, nu acceptă ușor rolul tradițional al femeii. Ele sunt gata să ia propriile decizii, să-și exprime alegerea de a hotărî singure și sunt pregătite să facă față consecințelor acestor alegeri, ale acțiunilor și deciziilor lor.