Schița este o specie a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează o singură întâmplare și cu o acțiune simplă, concentrată.

Schița “Dl. Goe” are ca personaj central un copil răsfățat. În narațiunea „Dl. Goe”, autorul povestește călătoria lui Goe cu trenul la București.

Modul de expunere care domină în schiță este dialogul. Caragiale, vădindu-și înclinația către dramaturgie, abundă în replici cu mai multe funcții.

  • conferă textului dinamism, făcând ca totul să se petreacă repede în mintea cititorului;
  • creează personaje veridice, lăsate de un narator omniscient să acționeze și să vorbească după bunul plac;
  • este o modalitate de caracterizare indirectă a personajelor, în special a celui central, dl. Goe. El evidențiază contrastul dintre aparență și realitate care devine la Caragiale o sursă a comicului.

Cele trei doamne care îl însoțesc pe Goe, mam’mare, mămițica și tanti Mița se pretinde atotștiutoare în materie de educație. Dar în realitate cresc un copil leneș obraznic și în cult. Acest lucru transpare încă din prima discuție „filozofică” în jurul cuvântului marinar, prilej cu care autorul creionează nivelul intelectual al personajelor. Obrăznicia copilului față de cele trei femei reiese din replica acestuia „Vezi că sunteți proaste amândouă?”.

Schimbul de replici dintre doamne și conductor care cere biletul tânărului Goe arată adevăratul lor nivel atunci când aproape se ceartă cu conductorul încercând să scape de plata amenzii.

Mam′mare îl vede pe Goe sensibil„Ce faci soro? ești nebună nu știi ce simțitor e?”, frumos „Vezi ce bine îi șade lui cu costumul de marinel?”, inteligent „E lucru mare cât de deștept!”, conștiincios „Apoi de! n-a învățat toată lumea carte ca dumneata”  și isteț „Ți-ai găsit pe cine să înșeli!”

Adevăratul caracter al lui Goe reiese atât din vorbele sale cât și din fapte. Pe peron, el bate din picior și spune pe ton de comandă “Mam’mare!  de ce nu mai vine? Eu vreau să vie…!” Atunci când primește dulciuri, refuză să o sărute pe mămițica „Pe tine nu vreau!”, iar când tânărul îl apostrofează să nu scoată capul pe geam, Goe îi răspunde „Ce treabă ai tu, urâtule?”

Nu în ultimul rând, dialogul conferă textului autenticitate, autorul reușind să transpună atmosfera epocii în literatură și să realizeze, totodată, comicul de limbaj.

 Vezi SURSE