de Petru Culianu

Deși este înzestrat cu toate ingredientele genului poliţist, crime, urmăriri, suspans, enigme, romanul lui Culianu nu este uşor de citit. Dincolo de intrigă, mister, acţiune, cititorul trebuie să dispună de unele cunoștințe despre perioada istorică în care are loc acţiunea.

Cadrul istoric

În încercarea sa de a recupera anii de „întuneric” din Evul Mediu în care artele erau subordonate strict canoanelor bisericești și funcționau ca simple instrumente psihologice (imaginea era considerată un fel de biblie pentru analfabeți) și politice Evului Mediu, arta europeană redescoperă cultura antică, care plasează omul în centrul universului, schimbându-i profund viața spirituală.

Acțiunea romanului este plasată în secolul al XV-lea în Italia, când umaniștii neoplatonicieni protejați de familia Medici (Lorenzo Magnificul) stabilesc o nouă ierarhie a artelor, incluzând artele mecanice (cele care implică munca fizică și transformă materia: pictura și sculptura) considerate simple meșteșuguri, în nomenclatura artistică, alături de artele liberale care operează asupra unor concepte pure: gramatică, retorică, dialectică, muzică, aritmetică, geometrie, astronomie și poezie.

Preocupați de trecutul greco-latin, pe care Renașterea îl regăsește și îl reînvie, umaniștii se constituie într-o societate ermetică care ignoră realitatea trăind într-o lume accesibilă doar lor, inițiaților.

Acest curent se formează în jurul lui Marsilio Ficino, cel care înființează Academia de la Careggi în amintirea lui Platon. Ficino influențează cel mai mult atitudinea literaților față de pictori și sculptori, atunci când afirmă că cel care reușește să transforme materia în operă de artă, ce reflectă sufletul artistului, este asemenea lui Dumnezeu. Astfel, pictorii și sculptorii sunt transformați în artiști, în ființe înzestrate cu puteri divine, care supun materia intelectului și al căror spirit artistic se manifestă în totalitate în opera de artă. Din acest moment, arta va fi expresie a frumosului, a esteticii, iar pentru umaniști, marca vieții intelectuale, o consolare, un refugiu sacru. Tablourile nu vor mai reprezenta simple subiecte religioase adresate maselor largi, ci vor deveni un mijloc de a codifica mesaje. Tabloul lui Botticelli Primavera este cel în jurul căruia se țese întreaga intrigă și care  declanșează acțiunea romanului.