După 1860, se conturează una dintre cele mai importante epoci din cultura română, epoca marilor clasici, când apar : societatea Junimea, revista Convorbiri literare, operele de excepţie ale lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici sau critica lui Maiorescu.

Constituită în 1864, la Iaşi, din inițiativa unor tineri intelectuali (de unde și numele societății) de orientare filogermană ( Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, P.P.Carp și Vasile Pogor ), Junimea reprezintă prima societate literară superior organizată. Ea a impus o direcție nouă în cultura română, direcție caracterizată prin spirit critic și printr-un sentiment al valorii.

Activitatea Junimii a fost orientată spre problemele limbii, literaturii și culturii române și a avut câteva obiective fundamentale :

  • impunerea valorilor estetice și a spiritului critic
  • încurajarea literaturii naționale
  • promovarea originalității
  • unificarea limbii române
  • educarea publicului prin organizarea unor conferințe pe teme de interes general, numinte de junimiști ,,Prelecțiuni populare”.

Criticul Tudor Vianu identifică cinci trăsături principale ale Junimii:

  • înclinația spre filozofie
  • spiritul oratric
  • clasicismul în forme academice
  • ironia
  • spiritul critic.

În fruntea junimiștilor se afla Titu Maiorescu – critic literar de directivă, estetician și îndrumător cultural .

Studiile publicate de acesta în revista Convorbiri literare (revista Junimii, apărută în 1867 ) vizau domeniile limbii, literaturii romane, al culturii, esteticii și filozofiei. În acțiunea de îndrumare a culturii și literaturii române, Titu Maiorescu duce mai departe ideile lui Mihail Kogălniceanu și ale celorlalți scriitori grupați în jurul Daciei Literare. Maiorescu cere creației literare să-și tragă seva din realitățile naționale, să fie expresia sufletului românesc. Maiorescu a manifestat o admirație constantă pentru folclor, creația populară fiind pentru el „izvorul veșnic al tuturor inspirațiunilor adevărate”.

În prima perioadă a activității sale, cea mai prolifică, de altfel, T. Maiorescu se preocupă de

  1. cultivarea unei limbi literare întemeiate pe limba vorbită de popor – articolul recum Despre scrierea limbei romane (1866)cu un pronunțat caracter polemic;
  2. aprecierea literaturii de valoare și critica mediocrităților (O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867);
  3. aprecierea valorii literaturii populare ca izvor al literaturii culte (Asupra poeziei populare, 1867);
  4. critica introducerii formelor de civilizație occidentală fără adaptarea lor la fondul nostru național (În contra direcției de azi în cultura română, 1868) – forma fără fond;
  5. critica verbalismului (Beția de cuvinte).

În calitatea sa de critic literar, Titu Maiorescu a realizat câteva studii importante precum Poeți și critici, Direcția nouă în poezia și proza românească (direcție reprezentată de Vasile Alecsandri și de tânărul Eminescu) și Eminescu și poeziile lui – articol în care lansează ideea că poetul este produsul geniului său înnăscut și ca opera sa va avea o influență covârșitoare asupra literaturii secolului XX.

Ideile estetice maioresciene sunt exprimate în două lucrări fundamentale : Comediile d-lui I.L.Caragiale și O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 – primul nostru tratat de estetică. Lui Eminescu îi recunoaște genialitatea, numindu-l „rege al cugetării omenești”, pe Creangă îl așază alături de mari creatori universali precum Turgheniev, Flaubert, Dickens. Lui Caragiale îi ia apărarea în articolul elogios Comediile d-lui I.L.Caragiale (1885) în fața detractorilor* dramaturgului care-l acuzau că piesele sale sunt „imorale” și „triviale”.  Criticul pune în valoare realismul comediilor, faptul că în ele trăiesc „tipuri din viața noastră socială de astăzi” .

Maiorescu încearcă să demonstreze în ce constă moralitatea în artă, punând în discuție raportul dintre morală și estetică, dintre artă și realitate.

Criticul vorbește pentru prima oară de originalitatea operei lui Caragiale și mai ales de realismul personajelor. Răspunzând acuzațiilor nedrepte aduse lui Caragiale, Maiorescu consideră că numai arta proastă este imorală. În viziunea sa, arta are valoare morală numai dacă are valoare estetica și capacitatea de a produce emoții puternice.

Prin întreaga sa activitate desfășurată în cadrul societății Junimea și revistei Convorbiri literare, Titu Maiorescu a contribuit la formarea unei concepții estetice clasice, impunând în literatura română primatul valorilor estetice.

 *detractor = denigrator, persoană care calomniază o altă persoană

Bibliografie:
  • Gheorghiu Vladimir; Nicolae Manolescu; Nicolae I. Nicolae; Constantin Otobâcu – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a IX-a, Editura didactică și pedagogică, București, 1985;
  • Alecu, Viorel; Dogaru Vladimir; Piru, Al. – Literatura română – Editura didactică și pedagogică, București, 1972.