Apărut în 1933, după întoarcerea din India, romanul Maitreyi este una dintre cele mai suave și mai pure povești de dragoste din literatura română, Eliade pornind de la ideea că fiecare iubire este o hierofanie*, o poveste misterioasă și tristă deopotrivă, menită să descopere sacrul.

Formula artistică adoptată este cea a jurnalului, scris la persoana întâi singular de către un personaj-narator, implicat. Perspectiva narativă este, prin urmare, subiectivă, auctorială.

Romanul este o confesiune (împletit cu o parte din biografia autorului), un poem al iubirii, cuprinzând două timpuri: timpul iubirii și timpul amintirii.

Acţiunea este plasată într-un spaţiu exotic – India, ale cărei tradiţii și filozofii se împletesc cu civilizația europeană . Protagonistul este Allan – tânăr inginer european, sosit în India și stabilit în Calcutta, în casa superiorului său, Narendra Sen, unde face cunoștință cu fiica acestuia, Maitreyi. Allan are revelația unei lumi misterioase, ciudate, axate pe alte valori decât cele europene.

Romanul prezintă istoria unei iubiri tragice, pentru că nu se poate împlini într-o lume marcată de prejudecățile orientale.

Sentimentul erotic este trăit diferit de cele două personaje – Allen și Maitreyi – fiecare fiind guvernat de tradițiile lumii pe care o reprezintă. Pentru Allen, dragostea este transpusă în plan pur fizic, carnal, influențat de pragmatismul viziunii occidentale asupra vieții.  La polul opus se află Maitreyi pentru care dragostea este profund spiritualizată, pură, care exclude orice formă de manifestare a egoismului. Pentru Allan, Maitreyi este o adevărată revelație: primitivă, dar și cultivată, admiratoare a marelui poet Tagore, ea însăși creatoare de poezii filozofice, tandră și capricioasă în același timp – ea reprezintă o întruchipare a eternului feminin, a misterului asiatic, a enigmei înseși. Între cei doi se leagă o dragoste puternică, proiectată în decorul luxuriant al Indiei.

Prin Eliade, pitorescul Orientului îndepărtat pătrunde în literatura română, Maitreyi fiind un roman exotic.

Logodna tăinuită a celor doi se celebrează conform unui ritual naturist, pe fundalul unei nopți bengaleze, fascinante, încărcate de magie. Prin ritual, se întoarce în timpul mitic, devenind un arhetip.

Deși se socotește logodnica spirituală a bătrânului Tagore, Maitreyi trăiește adevărata împlinire erotică alături de Allan. Trădați involuntar de Chabu (mezina familiei), cei doi îndrăgostiți vor fi despărțiți în mod brutal de Sen, care-i cere lui Allan să plece și să întrerupă orice legătură cu fiica sa, deși inițial intenționase să-l adopte.

Chinuit de amintiri, Allan se retrage în Himalaya, loc al solitudinii și meditație. El află ca Maitreyi se dăruise vânzătorului de fructe, pentru a fi alungată de acasă și pentru a-l putea regăsi. Victimă a unei mentalități morale arhaice, eroina capătă o aură tragică.

Personajul impresionează prin sensibilitate și puritate, prin amestecul de nevinovăție și senzualitate. Complexitatea și frumusețea personajului sunt întregite de ipostaza sacră a Maitreyei, derivând chiar din numele ei. În mitologia indiană acest nume era purtat de soția unui înțelept, simbolizând superioritatea intelectului. Maitreyi era o inițiată, însetată de cunoașterea adevărului absolut, pe care tinde să-l atingă prin artă, eros, magie și natura.

Numele eroinei trimite prin asemănare la ideea de prietenie, sugerată de zeitatea Indiana Maitreyi (caracterizare indirectă prin onomastică).

Fără a fi un personaj  de mare complexitate, Allan este tipul intelectualului care trăiește în plan spiritual situațiile existenței. El descoperă singur că în afara lumii europene există o alta mult mai surprinzătoare, nu numai prin exotismul și pitorescul ei, ci mai ales prin modul în care individul comun își trăiește destinul în relație cu arhetipurile culturii sale.

Maitreyi este un roman inițiatic, deoarece Allan se inițiază într-o ordine cosmică și morală necunoscută.

 * hierofanie – mister; la creștini, apariția sau manifestarea divinității, epifanie

Vezi SURSE