I. VIAȚA OMULUI SIMPLU ȘI OROPSIT

Viața celor necăjiți constituie tema fundamentală în opera lui Sadoveanu. Fie că sunt plugari sau păstori, pădurari, pescari, pricina necazurilor este aceeași: stăpânirea boierească, cu rădăcini istorice, și rapacitatea* burgheziei.

Proza sadoveniană prefigurează ruptura dintre stăpânire și popor adâncește prăpastia dintre cele două lumi. Opoziția este, în primul rând, de ordin moral și ea impune o conduită pentru ca sistemul de valori, fundamentat pe obiceiuri și tradiție, să nu se prăbușească. Țăranii lui Sadoveanu sunt dezrădăcinați. Ei rabdă și strâng în sufletul lor o ură statornică, tăcută, fără nicio risipă de gesturi.

Înstrăinarea este și ea o formă de protest social, o încercare de a elibera omul de sub chingile lumii brutale formate din boieri, arendați, vătafi, polițiști, jandarmi toți lipsiți de scrupule, păzitori ai unei lumi nedrepte.  Sadoveanu își scoate eroii din marea civilizație, dintr-o lume potrivnică generatoare de conflicte interioare și nedreptăți ce afectează ireversibil fondul primar al omului.

În Bordeeni, pălmașii sunt oameni fugiți de oaste, sau de pe alte moșii. Casele lor sunt asemenea unor bordeie ca niște cotloane săpate în pământ din care ieșea fum, cu geamlâcuri cât pumnul în care abia pătrundea lumina soarelui.

Marin Pescarul, din Păcat boieresc, este nevoit să trăiască singur, într-un iezer din cauza unui boier care strunea oamenii în răcnete și sfârcul harapnicului. Nevastă-sa, ademenită de boier, murise, iar copila, care nu știa dacă era a lui, deși ferită cu strășnicie de lumea care-l silise la înstrăinare, cade și ea pradă aceluiași păcat boieresc.

Ciobanul Costandin Moțoc din Județ al sărmanilor, Hanul Ancuței, este un dezrădăcinat din aceeași pricină. Pentru că îndrăznise să să-i ceară boierului socoteală, el fusese bătut și batjocorit. 

Bătrâna oloagă din Mergând spre Hârlău seceră, silită de vătaf, din poruncă boierească, în lanul fierbinte pentru o datorie a fiului său, plecat la oaste.

II. NATURA

Păstorii, pescarii, vânătorii din povestirile lui Mihail Sadoveanu trăiesc într-o lume nealterată de civilizație. în care elogiu naturii este, în același timp, elogiu unei lumi arhaice, ritualice, simplă în manifestare dar bogată în trăiri.

Țara de dincolo de negură, Împărăția apelor, Valea Frumoasei, Istorisiri de vânătoare surprind prin pitorescul descrierilor, stimulează imaginația și cheamă amintiri ale unor întâmplări din viața vânătorilor, a pescarilor, a oamenilor simpli dar care trăiesc într-o comuniune perfectă cu natura și cunosc toate tainele acesteia.

În natură, prozatorul află o lume tainică, în care viața se desfășoară firesc, într-o prefacere fără sfârșit, în care timpul pare să nu existe.

III. OBICEIURI ȘI TRADIȚII ÎN VIAȚA PĂSTORILOR

Prozatorul reconstituie în povestirile sale obiceiurile intrate în datina și tradiția locurilor, structuri sociale ce aparțin unui mod arhaic de viață, cu profiluri umane determinate de acestea, reprezentativ pentru acestea fiind romanul Baltagul.

Bibliografie

Leahu, Emil; Constantin Parfene – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

 

*rapacitate = lăcomie