Perioada interbelică este cea mai prolifică perioadă pentru romanul românesc, caracterizată prin interferența formulelor tradiționale cu cele moderne, lărgirea și diversificarea tematicii și tehnici compoziționale variate.

Un merit aparte în modernizarea romanului românesc îl are Camil Petrescu care reușește să dea un contur mai clar noțiunii de modernitate, justificând tendința și trasând liniile ei de dezvoltare.

Geneza Patul lui Procust* a apărut în 1933 imediat după Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și reprezintă sincronizarea ideilor lui Camil Petrescu cu tendințele europene de modernizare a romanului de tip proustian.

Continuitatea cu primului roman este evidentă în special în sfera preocupărilor – drama intelectualului român care trăiește într-o societate meschină, dominată de afaceriști veroși și politicieni fără scrupule.

George Demetru Ladima, eroul absent reconstituit din scrisori și amintiri, este intelectualul intransigent aflat într-o luptă permanentă cu lumea ostilă în care trăiește. Ladima nu piere pentru că nu este pregătit pentru viață, ci pentru că orgoliul său îl împiedică să trăiască după regulile acelei lumi.

Compoziția Romanul Patul lui Procust surprinde prin structura sa compozițională. Construcția de tip clasic bazată pe o succesiune de evenimente este înlocuită de scrisori, confesiuni, documente care alcătuiesc un șir de mărturii ale unor dosare de existență.

Romanul cuprinde trei planuri:

  1. trei scrisori ale Doamnei T. către autor
  2. jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat Într-o după amiază de august, care include scrisorile lui G.D. Ladima către Emilia Răchitaru, un epilog povestit de Fred Vasilescu și un alt epilog al autorului
  3. notele de subsol ale scriitorului, care se constituie el însuți ca personaj.

Narațiunea este la persoana întâi, singura la care se poate vorbi „onest”, așa cum afirma scriitorul în conferința Noua structură și opera lui Marcel Proust. Timpul este prezent, adecvat curgerii gândurilor, memoriei involuntare al cărei flux impune digresiunea, abandonarea compoziției clasice și stilul liber, neconvențional, anticalofil.

Realitatea trecută prin propria conștiință nu poate fi prezentată decât prin scrisori, jurnale, documente sufletești ce conferă autenticitate operei. Camil Petrescu consideră că trebuie să creeze spectacolul imaginii mentale a unei experiențe individuale. Fiecare personaj spune ceea ce știe, din unghiul lui, perspectiva narativă fiind subiectivă (la persoana întâi) și relativizată, iar adevărul transpare din detalii revelatoare.

Acțiunea romanului are loc în București (este prin excelență un roman citadin),  după primul război mondial, între anii 1926-1928.

Răspunzând la rugămintea autorului de a-și povesti viața, Doamna T. relatează o neplăcută poveste de dragoste cu un oarecare D. care o iubea de 15 ani. Însă ea nu-i împărtășește dragostea, deoarece nu-și poate trăda marea sa pasiune pentru un alt bărbat notat cu X, care-i refuză iubirea.

Scriitorul, ale cărui comentarii directe se află, nu întâmplător, în notele de subsol, află că enigmaticul X este Fred Vasilescu, fiul industriașului Tănase Vasilescu-Lumânăraru, un tânăr monden, diplomat și aviator. Scriitorul caută să-l cunoască, devin chiar prieteni, și-l convinge să scrie în speranța că va dezlega misterul Doamnei T.

Fred îi răspunde doar în urma unei întâlniri în fața Teatrului Național cu o fostă actriță care-i produce un imens dezgust. Jurnalul său, ce ocupă cea mai mare parte din carte, este povestea acestui episod, trăit într-o după amiază caniculară de august alături de Emilia Răchitaru , actriță fără talent, vulgară și lipsită de inteligență.

Fred află că Ladima, poet și ziarist, pe care-l cunoscuse bine,. o iubise pe Emilia. Emilia îi dă lui Fred să citească scrisorile lui Ladima și din acest moment acțiunea oscilează între trecut și prezent, în funcție de reacțiile și memoria lui Fred. Descoperind tragedia lui Ladima care iubise o femeie inferioară lui, Fred Vasilescu se regăsește pe sine în iubirea lui intensă, aproape devoratoare, pentru Doamna T.

Fiind perfect conștient de superioritatea Doamnei T, Fred se lasă dominat de orgoliu masculin și renunță la femeia iubită., transformându-și viața într-un calvar.

Reîntoarcerile sale în trecut, între două intervenții ale Emiliei, dezvăluie profunzimea actului trăirii. Fred Vasilescu se simte legat de Ladima prin drama asemănătoare pe care o trăiesc în raport cu femeia iubită. Devine tot mai interesat de Ladima și, implicit, de condiția omului superior și neînțeles, iar jurnalul său se continuă printr-o anchetă asupra împrejurărilor sinuciderii lui Ladima într-un epilog în care întrebarea Să fie într-adevăr poetul un exemplar sortit să fie fata și greu cenzurat de moarte? pare a fi însăși esența romanului.

Întrebările lui Fred vor rămâne simple ipoteze, iar misterul lui Ladima nu va fi deslușit. Însă ceea ce contează mai mult este transformarea ea însăși un mister a lui Fred dintr-un tânăr modern, într-un bărbat grav, preocupat de sensurile profunde ale vieții. De acest mister se va ocupa chiar autorul în cel de-al doilea epilog, în care aflăm că Fred murise într-un accident de avion chiar a doua zi după predarea manuscrisului. După ezitări, jurnalul lui Fred este trimis Doamnei T., care află cu uimire că a fost iubită de acesta cu aceeași pasiune cu care-l iubise și ea. Misterul morții lui Fred – accident sau sinucidere –  nu va fi elucidat niciodată.

Drama personajelor pornește de la incapacitatea lor de a se adapta la realitatea celuilalt precum și în dorința de a-l modela pe celălalt după propria viziune, exact ca patul lui Procust, proces ce devine dureros și este sortit, dintr-un început, eșecului.

Titlul este o metaforă reprezentând nepotrivirea. Sensul simbolic apare în poezia lui cu același titlu a lui Ladima din care reiese structura contradictorie a lumii. Patul lui Procust este practic un tipar care se impune, prin constrângeri. Fiecare personaj are propria viziune despre viață și iubire pe care încearcă să o imprime persoanei iubite. Ladima trebuie să -și modeleze sufletul pe dimensiunile sufletești ale Emiliei, mult inferioare lui. Pe de altă parte, Fred se simte dominat de doamna T. pe care o consideră o ființă de excepție. Ladima trebuie sa-și „amputeze” sufletul pentru a se potrivii dimensiunilor patului, iar Fred, dimpotrivă, să se ridice la nivelul femeii pe care o iubește.

*Procust = tâlhar din Atica care își silea victimele să se lungească pe un pat după care le scurta sau lungea în pe măsura dimensiunilor patului. Pe cei puțini care se potriveau lungimii patului îi lăsa să plece liberi, oferindu-le daruri.

 BIBLIOGRAFIE:

  • Manolescu, Nicolae; Nicolae, I Nicolae – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XII-a, Editura didactică și Pedagogică, București, 1981;
  • Bârboi, Constanța; Boatcă Silvestru; Popescu, Marieta – Antologie de texte comentate – clasa a XI-a, Editura Recif, 1995;
  • Stoleru, Cecilia – Literatura română, Comentarii literare și teste, Editura Pestalozzi, 2003.