DEFINIȚIE: Propoziția subordonată care îndeplinește funcția de subiect pe lângă o regentă se numește propoziție subiectivă (SB).
PROPOZIȚIA SUBIECTIVĂ POATE FI INTRODUSĂ PRIN:
Pronume relativ în cazul N, D și Ac:
Cine știe carte,/ are patru ochi.
Ce-a fost verde,/ s-a uscat.
Cui i-am spus, /a fost de aceeași părere.
Pronume nehotărât în cazul N, D, Ac câți, oricine, oricui ș.a.
Câți au auzit, /s-au mirat.
Oricine-l vedea, /rămânea uimit.
Conjuncțiile că, să, ca…să, dacă, de
Se vede /că nu cunoști lumea.
Nu-i rău /să știi carte.
Bine ar fi /ca să mergeți în excursie.
Ar fi rău /dacă ar face așa.
Adverbe relative unde, când, cum
Se știe /când au plecat.
Se bănuiește /unde s-au dus.
E de mirare /cum au reușit.
PROPOZIȚIA SUBIECTIVĂ POATE FI CERUTĂ DE:
Verb sau expresie impersonală
Trebuie să muncim mult.
E bine să înveți.
ATENȚIE!!! Verbul a trebui este inflexibil (nu are decât forma a III-a singulat, la
toate timpurile și modurile) și trebuie întotdeauna izolat la analiza frazei.
Mama1/trebuie2/ să plece1/.
Noi 1/ trebuie2/ să ne facem temele1/.
Verbul a fi și alte verbe folosite ca impersonale
Era să plec.
Ne rămâne să învățăm lecția.
Îți ajunge cât ai lucrat astăzi.
Ne doare că a fost scris așa.
Verbe reflexive impersonale se cuvine, se cade, se aude, se întâmplă, se poate, se vede, se știe ș.a.
Se cuvine să respecți regulile.
Se crede că aici s-a dat lupta.
Verbe pasive folosite ca impersonale este scris, este dat, este hotărât ș.a.
Este scris să murim odată.
Ți-a fost dat să trăiești frumos.
Este hotărât să pleci la examen.
Expresii impersonale alcătuite din verbul, a fi și un adverb e bine, e rău, e ușor, e greu, e drept, așa-i, e cu putință, e posibil ș.a.
E bine să-l ajuți și pe el.
E drept că așa stau lucrurile.
Adverbe sau locuțiuni adverbiale predicative sigur, desigur, firește, fără îndoială, cu siguranță, probabil, poate, destul, negreșit, natural, păcat, de prisos.
Sigur că este nevinovat.
Probabil că n-ai învățat.
Cu siguranță că mâine va veni.
De prisos să mai insiști.
PUNCTUAȚIA PROPOZIȚIEI SUBIECTIVE:
- Propoziția subiectivă așezată î n a i n t e a regentei se desparte de aceasta prin virgulă.
Cine întreabă, nu greșește.
Cine nu respectă pe alții, acela nu se respectă pe sine.
ATENȚIE În propoziția principală subiectul se reia prin pronume.
- Propoziția subiectivă așezată d u p ă regentă nu se desparte de aceasta prin virgulă.
Nu-i frumos¹/ ce-mi spui²/.
OBSERVAȚII Se disting două tipuri de propoziții subiective.
- Propoziția subiectivă cerută de un verb personal.
Cine nu muncește,¹/ nu mănâncă²/.
- Propoziția subiectivă cerută de un verb sau expresie impersonală.
Trebuie¹/ să pleci.²/
E bine ¹/că avem toate cărțile²/.
ATENȚIE!!!
Propoziția subiectivă poate fi uneori confundată cu CI cerută tot de o expresie impersonală.
|
SUBIECTIVĂ Îmi place să cânt. Cântul îmi place
|
COMPLETIVĂ INDIRECTĂ
Îi arde să se plimbe Îi arde de plimbare |
| Mă miră că s-a întâmplat așa. Întâmplarea mă miră
|
Nu-ți pasă că plânge.
Nu-ți pasă de plânsetul ei. |
| Mă doare că nu mă ascultă. Neascultarea mă doare
|
I s-a urât să intervină.
I s-a urât cu intervenția. |
Propoziția subiectivă poate fi uneori confundată cu o predicativă
| PREDICATIVĂ | SUBIECTIVĂ |
| (El) Pare că și-a schimbat gândurile. El pare schimbător.
|
Se pare că a sosit iarna |
| (El) A ajuns ce și-a dorit. A ajuns așa | Ajunge cât ți-am spus. |
| (El) A rămas cum îl știi. | A rămas să mai discutăm. |
ATENȚIE!!! Verbele a părea, a ajunge, a rămâne când sunt personale cer propoziții predicative și când sunt folosite ca impersonale sau reflexive (a părea) cer propoziție subiectivă când adverbul din expresia impersonală este așezat î n a i n t e a verbului copulativ, Subiectiva poate fi confundată cu predicativa. Așa este¹/cum ți-am spus²/. Așa este – propoziție principală așa este nume predicativ, dar poate fi confundat în acest caz cu Subiectul cum ți-am spus – propoziție subiectivă
1. E bine / de cine munceste. / – De ce propozitia a 2-a este compl. ind. si nu subiectiva pentru ca structura “e bine” este o expresie impersonala, nu?
2. Imi place / sa cant. / – De ce propozitia a 2-a este subiectiva? De ce este incorect sa pun intrebarea “ce imi place”? – respectiv o compl. directa. Ce imi place? – cantatul
3. Se vede / ca iar a inceput / sa ploua. / – Propozitia a 2-a este subiectiva, de acord, dar a 3-a de ce tot subiectiva? Asa am gasit undeva si nu inteleg de ce. Eu o vad compl. directa.
1. Da. De obicei, pentru a afla tipul de propoziție, contragem subordonata și vedem ce funcție sintactică are. Când subiectiva este introdusă de un pronume relativ-interogativ, acesta trebuie să aibă rol de subiect, în nominativ. Se luptă cine poate.
Dar există și situații când pronumele relativ poate avea și altă funcție decât SB, să fie precedat sau nu de prepoziție (G, D sau Ac)
Se știe a cui este lucrarea.
Cui plac eu mie nu-mi place
Se vede cu cine ești prieten.
Se vede de cine îți place.
Prin urmare …de cine muncește este subiectivă, cerută de expresia impersonală.
2. Verbul a plăcea cere întotdeauna o subiectivă. Atenție cum se conjugă. Nu pot să spun Eu îmi place, ci Îmi place mie. Prin urmare, nu are subiect.
3. Fiindcă nu are subiect. A început să plouă se poate contrage Ploaia a început. Subiectul ne păcălește puțin, pentru că răspunde la întrebările cine, ce, (ce, la fel ca și CD). Trebuie să fiți atentă la predicat. Aflați întâi predicatul și pe urmă subiectul. Chiar și la nivel de frază.
La pct. 1 (de cine munceste )este asadar SB, asa cum am gandit si eu. In manualul de a VII-a de la Humanitas am gasit acest exemplu si scrie ca e CI si de aceea v-am intrebat si pe dvs. Iar restul frazelor ce mi le-ati dat ca exemplu tot la pct. 1, subordonatele nu sunt tot SB? Ca sunt precedata la fel de expresii impersonale.
Ba da. Toată explicația face referire la propoziția subiectivă. Explicam faptul că există situații în care în frazele de mai sus de tipul verb la reflexiv impersonal + pronume relativ-interogativ pronumele relativ poate fi și în alt caz decât Nominativ și să introducă o prepoziție subiectivă (spuneam că acest tip de pronume are, de obicei, rol de Sb în subordonata pe care o introduce, dar există și excepții).
De ce propozitia subiectiva este ceruta de adverbe sau locutiuni adverbiale predicative si nu propozitia predicativa? Adica este sunt structuri predicative si totusi dupa ele urmeaza o SB si nu o PR.
Aceste adverbe exprimă necesitatea, siguranța, probabilitatea. Majoritatea acestor adverbe sau locuțiuni adverbiale provin dintr-o structură de adâncime formată cu verbul a fi, care poate apărea sau, de cele mai multe ori, nu.
e sigur că,
e desigur că,
e fără îndoială că, etc
Prin urmare, toate propozițiile subordonate acestor expresii, introduse prin conjuncțiile, că, să, sunt Subiective.
Buna seara , imi puteti explica va rog un mod mai simplu de a face diferenta intre o propozitie subiectiva si una predicativa , imi pare confuz findca se exprima in mare parte prin aceleasi parti de vorbire/ propozitie.
Propoziția subiectivă trebuie să funcționeze ca un subiect al propoziției regente, iar predicativa are rolul de nume predicativ al unui verb copulativ (a fi, a deveni, a se face, a ajunge etc) din regentă – Problema este că nu mai putem veni – este e verb copulativ și are subiect problema, deci propoziția că nu mai putem veni este predicativă
Verbul care cere subiectiva este, în general, un reflexiv impersonal (se știe, se vede, se aude), un verb impersonal (trebuie), adverbe predicative (desigur, firește, probabil) sau expresii e rău, e bine, e de mirare
Se vede că n-ai știut nimic. …că n-ai știut nimic este subiecivă pe lângă verbul reflexiv impersonal se vede.
REGULĂ – verbul trebuie să fie impersonal – nu are subiect inclus sau subînțeles
Știe că nu are voie să plece. – știe are subiect subînșeles el știe, prin urmare …că nu are voie este completivă directă
Se știe că nu are voie să plece. – se știe este reflexiv (are pron refleziv se), prin urmare Că nu are voie este subiectivă
Era să cadă – era are aici valoare impersonală prin urmare …să cadă este SB
a plăcea cere întotdeauna o subiectivă
Îmi place să mă plimb. Plimbarea îmi place sau, pentru a înțelege mai bine de ce plimbarea are funcția de subiect, putem transforma propoziția astfel, folosindu-ne de un PN – Plimbarea este plăcerea mea.
Sper că explicația a reușit să vă clarifice anumite lucruri. Mai întrebați, poate chiar cu exemple
Salut. Am o nelamurire in legatura cu fraza: ” Să trăieşti înseamnă să mori câte un pic” . Subordonata este SB, dar nu inteleg de ce nu e PR. Imi poate explica cineva va rog?
Salut! În fraza de mai sus sunt două propoziții subordonate și o principală înseamnă. Dacă contragem fraza, ajungem la următoarea propoziție: A trăi înseamnă a muri câte un pic. A trăi este subiectul propoziției, iar înseamnă a muri este PN, unde a muri este nume predicativ. Prin urmare, dacă după verbele copulative – a fi, a ajunge, a însemna, a deveni etc. – urmează o propoziție, această propoziție este predicativă.
Multumesc de raspuns! Acum am inteles.
SUCCES!
As avea o intrebare…in exprimarea “incepe sa ma doara genunchii”, avem predicatul “incepe” si prop.subiectiva care urmeaza…expresia este corecta sau se acorda “incepe” cu “genunchii”? Mie mi se pare ca subiectul este fenomenul durerii (incepe durerea) si nu “genunchii” incep (o activitate/stare)
În opinia mea, corect este „Încep să mă doară genunchii”. Subiectul „genunchii” este al predicatului „încep”. Dacă puneți subiectul în poziție inițială veți avea „Genunchii încep să mă doară”.
Bună ziua !
In fraza : Stiu/ unde trebuie/ să plec/. exista o principală, (Stiu), o completivă directă (unde trebuie ) și apoi o subiectivă cerută de verbul trebuie, sau tot o completivă directă ( Stiu unde să plec )?
Vă mulțumesc !
O subiectivă al cărei verb regent este trebuie.
In propozitia : Trebuie dată o explicație. care este subiectul ? ”dată” sau” explicație”? O explicație trebuie dată. sau- dată trebuie ?
Subiectul este o explicație