Realismul a apărut în Europa ca o reacție antiromantică, determinată de marile descoperiri ale științei, de adâncirea contradicțiilor sociale și de răspândirea ideilor pozitiviste* și materialiste** în filozofie. În literatura română, el s-a manifestat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea.

Realismul constituie o orientare fundamentală care pleacă de la realitate spre esență, de la aspecte particulare spre general.

TRĂSĂTURI:

    • observație socială și psihologică pătrunzătoare;
    • obiectivitate în surprinderea relațiilor dintre caracter și mediu (respectarea adevărului vieții);
    • reproducerea veridică a caracterelor tipice în împrejurări tipice, detaliul își găsește rostul în măsura în care ajută la relevarea caracteristicului, a tipicului;
    • surprinderea personajului în transformare;
    • personaje realiste, complexe (arivistul, avarul, sceleratul, inocentul, sobrul);
    • caracterul critic, acuzator, implicat în surprinderea veridică a contradicțiilor sociale;

  Vezi SURSE