SEMN DE PUNCTUAȚIE  

UTILIZAREA
Punctul –          marchează pauza care se face în vorbire între propoziții sau fraze independente ca înțeles;

–          se pune la sfârșitul propoziției sau a frazei;

–          la finalul unei fraze care începe cu o propoziție exclamativă sau interogativă, urmată de subordonate datorită cărora sensul inițial se pierde;

–          după titluri de cărți, opere muzicale, literare nu se pune punct;

–          simbolurile din chimie, matematică, fizică și punctele cardinale se scriu fără punct.
Semnul întrebării –          marchează intonația propozițiilor sau a frazelor interogative;

–          când apare în paranteze, sugerează rezerva autorului față de o afirmație.
Semnul exclamării –          marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative și imperative;

–          se pune și după interjecții sau vocative care exprimă stări afective și sunt cuvinte independente;

–          marchează grafic creșterea gradată a intensității vocii;

–          redă mimica unui personaj a cărui atitudine este de mirare.
Virgula –          delimitează grafic unele părți de propoziție de același fel dacă nu sunt legate de conjuncțiile și sau sau;

–          desparte propoziții în cadrul frazei.

–          desparte un substantiv de apoziția explicativă;

– înaintea unui substantiv în vocativ;

–          nu se desparte prin virgulă:

                      SUBIECTUL de PREDICAT

                      PREDICATUL de COMPLEMENTUL DIRECT și INDIRECT.
Punctul și virgula –          marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă și mai mică decât cea redată prin punct;

–          desparte, de multe ori, propoziții sau grupuri de propoziții între care există un raport de coordonare și de subordonare.
Două puncte –          anunță vorbirea directă;

–          urmează după ea o enumerare, o explicație, o concluzie, marcând o pauză mai mică decât punctul.

Se pune după cuvinte ca de exemplu, astfel, anume, iată.
Ghilimele –          când se redă întocmai un text spus sau scris;

–          când se reproduce într-un enunț un cuvânt sau grup de cuvinte care nu aparțin scriitorului.

În limba română, ghilimele se pun jos la începutul citatului și sus la finalul acestuia.
Linia de dialog

și pauză

 linia de dialog

–          indică începutul vorbirii fiecărei persoane;

linia de pauză

–          marchează pauza dintre propoziții sau fraze;

–          se folosește în interiorul propoziției sau al frazei pentru a delimita cuvintele și construcțiile incidente sau apozițiile explicative

–          notează uneori o intonație deosebită care sugerează afectivitatea vorbitorului.
Cratima –          în repetiții când cuvântul repetat formează o unitate: ici-colo, trosc-plosc etc;

–          între două numerale pentru a aproxima: 1-15 iunie, trei-patru pași etc;

–          marchează rostirea într-un cuvânt a două sau mai multe cuvinte: l-am, n-am, s-a-nroșit etc;

–          la scrierea unor cuvinte compuse: târâie-brâu, bună-credință etc.
Paranteze –          adaos în interiorul unei propoziții sau fraze.
Puncte de suspensie

 

 –          arată o pauză mai mare în cursul vorbirii;

– indică o întrerupere a șirului vorbirii, având, în general, o valoare stilistică.