SEMN DE PUNCTUAȚIE |
UTILIZAREA |
Punctul | – marchează pauza care se face în vorbire între propoziții sau fraze independente ca înțeles;
– se pune la sfârșitul propoziției sau a frazei; – la finalul unei fraze care începe cu o propoziție exclamativă sau interogativă, urmată de subordonate datorită cărora sensul inițial se pierde; – după titluri de cărți, opere muzicale, literare nu se pune punct; – simbolurile din chimie, matematică, fizică și punctele cardinale se scriu fără punct. |
Semnul întrebării | – marchează intonația propozițiilor sau a frazelor interogative;
– când apare în paranteze, sugerează rezerva autorului față de o afirmație. |
Semnul exclamării | – marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative și imperative;
– se pune și după interjecții sau vocative care exprimă stări afective și sunt cuvinte independente; – marchează grafic creșterea gradată a intensității vocii; – redă mimica unui personaj a cărui atitudine este de mirare. |
Virgula | – delimitează grafic unele părți de propoziție de același fel dacă nu sunt legate de conjuncțiile și sau sau;
– desparte propoziții în cadrul frazei. – desparte un substantiv de apoziția explicativă; – înaintea unui substantiv în vocativ; – nu se desparte prin virgulă: SUBIECTUL de PREDICAT PREDICATUL de COMPLEMENTUL DIRECT și INDIRECT. |
Punctul și virgula | – marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă și mai mică decât cea redată prin punct;
– desparte, de multe ori, propoziții sau grupuri de propoziții între care există un raport de coordonare și de subordonare. |
Două puncte | – anunță vorbirea directă;
– urmează după ea o enumerare, o explicație, o concluzie, marcând o pauză mai mică decât punctul. Se pune după cuvinte ca de exemplu, astfel, anume, iată. |
Ghilimele | – când se redă întocmai un text spus sau scris;
– când se reproduce într-un enunț un cuvânt sau grup de cuvinte care nu aparțin scriitorului. În limba română, ghilimele se pun jos la începutul citatului și sus la finalul acestuia. |
Linia de dialog
și pauză |
linia de dialog
– indică începutul vorbirii fiecărei persoane; linia de pauză – marchează pauza dintre propoziții sau fraze; – se folosește în interiorul propoziției sau al frazei pentru a delimita cuvintele și construcțiile incidente sau apozițiile explicative – notează uneori o intonație deosebită care sugerează afectivitatea vorbitorului. |
Cratima | – în repetiții când cuvântul repetat formează o unitate: ici-colo, trosc-plosc etc;
– între două numerale pentru a aproxima: 1-15 iunie, trei-patru pași etc; – marchează rostirea într-un cuvânt a două sau mai multe cuvinte: l-am, n-am, s-a-nroșit etc; – la scrierea unor cuvinte compuse: târâie-brâu, bună-credință etc. |
Paranteze | – adaos în interiorul unei propoziții sau fraze. |
Puncte de suspensie
|
– arată o pauză mai mare în cursul vorbirii;
– indică o întrerupere a șirului vorbirii, având, în general, o valoare stilistică. |
No Comments Yet