Împrumutul – un termen din limba sursă/ LS este folosit în limba țintă/ LT, din motive de economie sau din cauza unei lacune în sistemul LT, unde nu există un termen care să acopere precis aceeaşi combinaţie de concepte. Termenul împrumutat se foloseşte pentru a crea un efect stilistic.

Calcul – o traducere directă, cuvânt cu cuvânt, a unei sintagme, în care fiecare cuvânt al acelui semn complex, adică sintagma, folosită adesea pentru a desemna un concept specific unei culturi este tradus literal folosind aceleaşi semne ale LT. După părerea lor, acest gen de traducere poate opera la nivelul structurii sintactice, al expresiei şi al vocabularului. În timp pot să apară termeni noi în LT, înlocuind sau co-existând cu termenul calchiat.De obicei calcurile apar pentru prima dată în presă sau în literatură

Traducerea literală – LT traduce cuvintele din LS în loc să folosească metode de traducere mai potrivite, deoarece nu ia în considerare creativitatea autorului textului de a folosi limba în mod foarte variat. Este genul de traducere care poate ajuta la identificarea funcţiilor comparabile ale unităţilor de sens şi ale unităţilor lingvistice (sintactice sau lexicale) între diverse limbi.

Transpoziţia este tehnica pe care cei doi canadieni o folosesc pentru a se referi la modificările gramaticale în traducere.

Modulaţia – variaţia mesajului obţinută prin modificarea punctului de vedere.Este foarte riscantă dacă nu se cunoaşte bine LT.Se poate petrece între un termen abstract şi unul concret, o parte şi un întreg, sau prin inversarea punctului de vedere (de fapt, metafora, metonimia, sinecdocă).

Echivalenţa – traducerea expresiilor idiomatice atunci când cele 2 limbi se referă la aceeaşi situaţie în moduri total diferite. Se bazează în primul rînd pe buna cunoaştere a limbii . Dacă traducătorul nu-şi dă seama că are de-a face cu expresii idiomatice şi le traduce literal, avem de-a face cu supratraducerea, cf. terminologiei folosite de cei doi canadieni. Probleme interesante apar la traducerea literaturii şi a publicităţii, cînd expresia idiomatică este motivată dar nu are corespondent în LT. În acest caz traducătorul trebuie să găsească calea de mijloc şi să traducă sensul dar şi să recreeze efectul stilistic al LS.

Adaptarea – se foloseşte cînd cultura receptoare nu are respectiva realitate în experienţa sa. Această abordare încearcă să pună la dispoziţia traducătorului o serie de strategii ca soluţii posibile pentru problemele ce apar frecvent în traducere. Autorii nu uită să sublinieze importanţa cunoaşterii „gramaticii şi vocabularului, cunoaşterii tuturor nuanţelor limbii străine ca şi a tuturor resurselor limbii materne.”