Tabloul luptei este plasat după întâlnirea dintre Mircea și Baiazid, mai exact după discursul lui Mircea care se încheie cu memorabilele versuri , esență a patriotismului și eroismului poporului român,

N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Lupta pare un episod epic, în care imaginile vizuale și auditive se împletesc cu metaforele  pentru a crea un tablou grandios, cu perspective cosmice.

Primele patru versuri reiau ideea de la sfârșitul tabloului venirii oastei otomane la Rovine care sugerează prezența armatei române Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.  Armata lui Mircea, apărată de codrul des și de natura cu care românul „este frate” se pregătește de luptă, sugerată prin imagini auditive

                         …Ce mai freamăt, ce mai zbucium!

Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium

Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase

Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntuneacoasă;

„Codrul” devine un personaj de basm adjuvant, care îl ajută pe eroul pozitiv, dar are și spațiu al refugiului din calea dușmanului și al libertății, prin asociere cu haiducii, care luptau pentru a salva țăranul de sub robia boierilor.

Capetele pletoase – personajul colectiv, semnifică dârzenia și forța poporului, decis să înfrunte roiurile de ieniceri și spahii care-ntunecă pământul.

Imaginea călăreților care roiesc după un semn, al cailor care în goana lor ridică pe copite fața negrului pământ,  dar și cel al săgeților care vin de pretutindeni întunecând orizontul, creează o lume în mișcare, care pare să se zguduie din temelie. Epitetul cromatic negrul pământ sugerează ideea de moarte.

Muzica de luptă este realizată din imagini auditive Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie, călăreții bat cu scările de lemn, iar săgețile șuieră vâjâind ca vijelia și ca ropotul de grindeni.

Tabloul capătă dimensiuni cosmice prin comparațiile care prezintă o natură dezlănțuită: ca nouri de aramă,  ca ropotul de grindeni, ca crivățul și gerul, și care uneori au rezonanțe biblice Ca potop ce prăpădește.

Totul este haos. Strigătele zadarnice ale împăratului ca și leul în turbare nu pot opri umbra morții care seceră armata otomană, cuprinsă ton toate părțile și împinsă, în cele din urmă, spre apele Dunării care o înghit. În opoziție cu sultanul, imaginea lui Mircea care însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare este copleșitoare.

Forța armatei române este sugerată printr-o comparație ca un zid înalt de suliți în antiteză cu dezordinea din sânul oștilor otomane care cad în genunchi pe câmpul de luptă, un gest de umilință ce anulează mândria și fala cu care au venit să cucerească aceste pământuri. Păgânitatea este redusă la cel mai de jos nivel – pleava, adică nimic.

Versul final iar în urma lor se-ntinde falnic armia română are sonoritatea unui marș triumfal.

Figuri de stil O serie de figuri de stil contribuie la realizarea tabloului luptei:

  • epitete – capete pletoase, coifuri lucitoare, umbra-ntunecoasă , negrului pământ
  • repetiția – mii de capete pletoase …//Mii de coifuri lucitoare; Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare
  • cuvinte onomatopeice – ropotul de de grindini, plesnetul de ploaie, durduind veneau călări
  • metafore – nouri de aramă, șiruri lungi de bătălie, umbra morții se întinde, săgețile în valuri […]  se toarnă, se năruie tot cerul
  • comparație – ca nouri de aramă, ca ropotul de grindini, ca plesnetul de ploaie, ca și leul în turbare, ca potop ce prăpădește , ca și crivățul și gerul ca o mare turburată, ca pleava vânturată
  • aliterația – vâjâind ca vijelia – cu valoarea sa imitativă, sugerează intensitatea luptei

Bibliografie:

  • Gheorghiu Vladimir; Nicolae Manolescu; Nicolae I. Nicolae; Constantin Otobâcu – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a IX-a, Editura didactică și pedagogică, București, 1985;
  • Murărașu, D. – TEXTE COMENTATE – EMINESCU, Scrisori, Editura Albatros, București, 1972.