- REALIZARE SONORĂ – dispune de mijloace suplimentare față de scris
– intonația -are mai multe funcții:
modală (marchează diverse acte ale limbii)
contrastivă (accent al frazei)
– accentul (propriu-zis al cuvântului)
– negația (poartă accent și atrage accent) citésc – nú citesc
– accentul ocazional, afectiv – mínunat, álo
– pauzele – în oralitate, pauzele au funcții diferite – fiziologică, de ezitare, semantic (se recunoaște o intenție sau are rolul de subliniere)
– ritmul
– cantitatea sunetelor (lungimea sunetelor) – mijloc fonetic de a reda stări și sentimente
– debitul verbal – are drept efecte silabe/sunete înghițire – poa’ să
- ASPECTUL DIRECT, față-n față, implică trăsăturile oralității
– folosește mijloace non-verbale: gest, mimică
– recurge la contextul non-verbal
- CARACTERUL SPONTAN al comunicării orale (mai puțin elaborate) are drept efect:
– prezența erorilor – oralitatea permite mai multe neglijențe decât în scris: bâlbâieli, ezitări, elipse, anacolut
– inovație mai mare (mai mult joc cu limbajul)
– stereotipie mai mare (clișee)
- LINEARITATEA TEMPORALĂ (secvențialitatea mesajului) – mesajul desfășurat în timp unic direcționat nu oferă posibilitatea de revenire de înlocuire.
5. ELIPSA – se bazează pe subînțelegerea unor elemente sau pe repetarea unor elemente sau a unor tipare sintactice. Ea poate fi redată prin:
– intonație
– suspensie (omiterea unui element care nu poate fi reconstituit cu certitudine – Să faci așa, dacă nu …!)
– lexicalizare* – dintr-o sintagmă clișeizată se folosește un singur termen – pătlăgica roșie
No Comments Yet