1. REALIZARE SONORĂ – dispune de mijloace suplimentare față de scris

– intonația -are mai multe funcții:

modală (marchează diverse acte ale limbii)
contrastivă (accent al frazei)

– accentul (propriu-zis al cuvântului)

– negația (poartă accent și atrage accent) citésc – nú citesc

– accentul ocazional, afectiv – mínunat, álo

– pauzele – în oralitate, pauzele au funcții diferite – fiziologică, de ezitare, semantic (se recunoaște o intenție sau are rolul de subliniere)

– ritmul

– cantitatea sunetelor (lungimea sunetelor) – mijloc fonetic de a reda stări și sentimente

– debitul verbal – are drept efecte silabe/sunete înghițire – poa’ să

  1. ASPECTUL DIRECT, față-n față, implică trăsăturile oralității

– folosește mijloace non-verbale: gest, mimică

– recurge la contextul non-verbal

  1. CARACTERUL SPONTAN al comunicării orale (mai puțin elaborate) are drept efect:

– prezența erorilor – oralitatea permite mai multe neglijențe decât în scris: bâlbâieli, ezitări, elipse, anacolut

– inovație mai mare (mai mult joc cu limbajul)

– stereotipie mai mare (clișee)

  1. LINEARITATEA TEMPORALĂ (secvențialitatea mesajului) – mesajul desfășurat în timp unic direcționat nu oferă posibilitatea de revenire de înlocuire.

 5. ELIPSA – se bazează pe subînțelegerea unor elemente sau pe repetarea unor elemente sau a unor tipare sintactice.  Ea poate fi redată prin:

– intonație

– suspensie (omiterea unui element care nu poate fi reconstituit cu certitudine – Să faci așa, dacă nu …!)

–  lexicalizare* – dintr-o sintagmă clișeizată se folosește un singur termen – pătlăgica roșie

*lexicalizare = înregistrarea unui derivat sau compus drept cuvânt autonom