Verbele auxiliare

Verbele auxiliare în limba română sunt a fi, a avea, a vrea

A FI

Verbul a fi este un verb neregulat, pentru că are diferite rădăcini: sunt, eram, am fost, fusei.

El poate fi folosit ca:

• verb copulativ – nu are înțeles de sine stătător și are nevoie de un nume predicativ:

Mărul este roșu.

• verb predicativ – când are sensul de a exista, a se afla, a se găsi.

Vaza este pe masă. (Poate fi urmat de CCL)

• verb auxiliar – când intră în alcătuirea anumitor timpuri, moduri și a diatezei pasive.

Modurile  și timpurile alcătuite cu verbul a fi sunt

1. viitorul doi –  voi fi cântat.
2. conjunctivul perfect – să fi cântat
3. condițional-optativ perfect – aș fi cântat
4. diateza pasivă – Cântecul este cântat de corul de femei. (Poate fi însoțit de complement de agent)

A AVEA

Este un verb predicativ folosit în sensul de a poseda, a deține.

Este un verb auxiliar pentru că ajută la formares următoarelor timpuri și moduri:

1. perfect compus – am cântat
2. viitorul popular – am să cânt
3. condițional-optativ – aș cânta

A VREA

Ca verb auxiliar, a vrea ajută la formarea viitorului:

Eu voi cânta.

ATENȚIE la formele sale atunci când este folosit ca verb predicativ. 
Există tendința de a se realiza o formă hibridă între a vrea și a voi, 
în special la imperfect vroiam, în loc de voiam.