Schița Căldură mare a fost publicată în Moftul român, nr. 8, la 18 mai 1901.

După o succintă introducere a autorului în atmosferă, cititorul se găsește în fața unui dialog amețitor, care abundă în forme paroxistice* ale confuzei. Acțiunea se petrece pe strada Pacienții, reper comic al răbdării personajelor, temperatura de 33° C fiind explicația pentru întreaga situație lipsită de logică. 

Personajele au același model lingvistic, însă nu folosesc același cod. Dau aceeași termeni care au sensuri diferite în mintea fiecăruia dintre ei. Neînțelegerea e provocată de folosirea unor expresii ambigue. De exemplu, feciorul alternează sensurile lui acasă, într-o cadență năucitoare, referindu-se fie la domiciliu, fie la localitate, București, atunci când face referire la stăpânul său, iar domnul îi receptează sensurile exact invers.

Există un tic verbal care apare în momente cheie, ca un leit motiv „Ai înțeles? Am înțeles.”

Comicul stă în funcția fatică a limbajului. Fiecare crede că celălalt stăpânește sistemul lui de referință

-Ce stradă e?

-Nr. 11 bis.

Răspunsul feciorului se bazează pe presupunerea că domnul știe ce stradă este.

Așteptarea devine frustrantă. Mintea ostenită a domnului nu mai reușește să lege replicile și se enervează, atitudine ce reiese din repetarea de patru ori a lui „spui”

În text există un singur sinonim Sapienții.

Dialogul înaintează atât de mult, încât se întoarce înapoi pentru a o lua de la capăt. Finalul sugerează reluarea întregii scene dintre domn și fecior.

Dramaturgul speculează aspectele comice ale evenimentelor, ale comportării oamenilor, ale circulației ideilor și cuvintelor. Comicul este realizat prin limbaj. De exemplu, ambiguitatea și confuzia ating punctul culminant în mesajul pe care domnul îl lasă feciorului pentru stăpânul său.

Printre procedeele folosite sunt repetiția obsedantă care abate atenția de la fondul comunicării la formă și interferența registrelor stilistice (treceri de la stilul familiar la cel oratoric într-o situație care necesită alt mod de exprimare). 

*paroxistic = ajuns la paroxism, extrem

Cazimir, Șt. – TEXTE COMENTATE – Caragiale – Momente și schițe, Editura Albatros, București, 1976;