„Toma Alimoș” este o baladă haiducească care prezintă o întâmplare neobișnuită, într-un timp neprecizat.

Ca orice erou de baladă, Toma Alimoș are însușiri fabuloase. El își amână moartea pentru a-l  pedepsi pe Manea. Autorul anonim stabilește în primul rând condiția socială a eroului haiduc din țeara de jos. Urmează portretul fizic și moral, realizat în antiteză cu cel al boierului Manea. Toma Alimoș este un flăcău voinic și cu mintea ageră

nalt la stat

mare la sfat

și viteaz cum n-a mai stat

în timp ce boierul, simbol al Răului, este

Manea,  slutul

Și urâtul

Manea, grosul

Și arțăgosul

Monologul relevă sentimentul de singurătate pe care-l trăiește voinicul. Deși armele sunt prezentate ca niște surori, ele sunt doar fiare reci/ puse-n teci de lemn seci. Nici calul, prieten de-o viață, nu poate înlocui un om, căci el nu poate să vorbească.

Relația dintre Toma Alimoș și natură este atât de strânsă, încât codrul reacționează într-un mod aproape uman la suferința lui Toma. În final, codrul participă intens la trecerea în eternitate a eroului, iar natura este gata să-l primească în sânul ei ca o mamă.

Deși rănit de moarte într-un mod mișelesc, Toma Alimoș capătă puteri fabuloase pentru a îndeplini actul justițiar, scoțând în evidență o altă trăsătură a eroului: voința de fier, care va trece peste orice opreliște, și curajul. La polul opus se află Manea, fiară rea. După ce îl înjunghie hoțește, Manea dă dovadă de lașitate și fuge – Vitejia ți-e fuga.  Ajutat de calul său înzestrat cu puterea de a vorbi și a zbura, Toma își strânge rana în brâu, încalecă pe cal, și-l pedepsește pe Manea. Elementele realului se îmbină armonios, ca într-un basm, cu elementele fantasticului.

În plan simbolic, haiducul reprezintă Binele care triumfă mereu în lupta cu Răul.

Vezi SURSE