20151128_070848

DEFINIŢIE: Complementul circumstanţial de loc (CCL) arată locul unde se petrece o acţiune , punctul de plecare, direcţia şi limita unei acţiuni sau spaţiul străbătut.

În oraș era multă lume.
Ne întoarcem de la şcoală.
Merg în oraș.
A vâslit până la debarcader.

REGENTUL CCL poate determina:

1.verb
Ieri seară am mers la teatru.
2. locuțiune verbală
           A șters putina de la locul faptei.
3. interjecție cu valoare verbală
                        Ș-apoi huștiuliuc și eu în baltă.

CCL poate fi exprimat prin:

a.substantive (Ac)
Doi tineri s-au urcat într-o barcă.
b. pronume (Ac)
Într-alta sunt încă doi tineri.
c. numeral ordinal (Ac)
Într-a treia erau doi copii
d. pronume relativ (Ac)
În sala în care am intrat, se dădea examen.
ATENȚIE În care la nivel de frază introduce o subordonată AT, 
iar la nivel de propoziție este CCL.