NOUA FORMULĂ ESTETICĂ A ROMANULUI ROMÂNESC

Preocupat constant de teoretizarea actului creator, Camil Petrescu și-a expus concepția despre artă și literatură în eseul Noua structură și opera lui Marcel Proust din volumul Teze și antiteze, în care stabilește o formă fixă a romanului românesc modern.

Pentru el, actul creației este un act de cunoaștere, de introspecție, nu de invenție.

Literatura unei epoci trebuie să se sincronizeze cu filozofia timpului, proza tradițională nefiind în consonanță cu realitatea și descoperirile epocii.

Concepe literatura ca un mijloc de cunoaștere, chiar a cunoașterii absolute care nu se realizează decât prin introspecție nu putem cunoaște nimic absolut decât răsfrângându-ne în noi înșine.

Scriitorul cere romanului substanțialitate și autenticitate. Substanțialitatea se realizează prin esențe concrete, iar autenticitatea reprezintă realitatea filtrată prin propria conștiință. Singura realitate pe care o pot povesti… este realitatea conștiinței mele, …conținutul meu psihologic, susținută de scrisori, documente, jurnale. Din mine însumi, eu nu pot ieși, mărturisea Camil Petrescu.

El reproșează faptul că prozatorul are darul ubicuității, este omniscient, el știe ce fac și ce gândesc toate personajele sale în același timp.

Narațiunea se face la persoana I, eu nu pot descrie decât propriile mele senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.

O altă idee, care va deveni o dominantă a scrierilor lui Camil Petrescu, este relativismul modern, prezentarea din diferite puncte de vedere, perspective, a aceleiași idei.

Timpul este subiectiv (ca la Marcel Proust), iar romanul înseamnă o experiență interioară. Timpul narațiunii este prezent, adecvat curgerii de gânduri, a memoriei involuntare, al cărei flux impune digresiunea, abandonarea compoziției clasice și stilul liber, neconvențional.

Camil Petrescu militează pentru un roman pur citadin, spațiul în care se va desfășura acțiunea fiind cu precădere orașul, iar personajele intelectuali cu preocupări filozofice.

Tipologia umană propusă de Camil Petrescu este și ea novatoare. Personajele lui Camil Petrescu sunt fie pline de prejudecăți, incapabile de afectivitate, fie efervescente, cu o spontaneitate maximă a reacțiilor. El fixează intelectualul lucid, însetat de adevăr și absolut, într-un cadru existențial obiectiv.

O altă dimensiune a noii structuri a romanului românesc o reprezintă anticalofilismul, care se manifestă prin refuzul de a scrie frumos, elocint, evenimentele fiind notate precis, exact, (…) ca într-un proces verbal. Proprietatea termenilor este cea mai de seamă virtute stilistică.

Romanele lui Camil Petrescu sunt romane de observație interioară, de analiză psihologică, în care se analizează sentimentul iubirii, gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit.

Toate ideile sale despre roman și despre limba literară își vor găsi expresia în creația sa.

Vezi SURSE