Cunoscut ca fiind cel mai mare dramaturg din literatura română, I.L. Caragiale s-a remarcat și-n proză, momente, schițe și nuvelele fiind la fel de memorabile și de cunoscute ca și comediile sale.
Nuvela Două loturi a apărut prima oară în Gazeta săteanului, XV, în 1898-1899, sub numele Două bilete pierdute și cu dedicația „Lui Gherea”. În 1901 a fost publicată în Momente, sub numele de Două loturi.
Acțiunea se petrece în București, mediul citadin, la începutul secolului al XX-lea, iar personajele sunt micii slujbași care doresc printr-un câștig întâmplător să-și depășească condiția umană. Întâmplările sunt narate la persoana a treia.
Subiectul este simplu. Dl. Lefter Popescu, funcționar, a cumpărat împreună cu un amic două bilete de loterie. După extragerea numerelor norocoase, Lefter află că ambele bilete au ieșit câștigătoare. Însă destinul i se arată potrivnic, deoarece dl Popescu a rătăcit biletele. După căutări îndelungate și mici peripeții, acesta le găsește și merge la bancă să-și încaseze venitul. Acolo descoperă cu stupoare că biletele nu sunt câștigătoare. Vestea cade ca un trăsnet peste dl. Lefter care se revoltă aproape violent și este scos din bancă cu poliția.
Incipitul nuvelei este abrupt și abordează direct atât căutarea cât și starea de agitație și furie a personajului principal.
Printr-o suită de întrebări și răspunsuri care impulsionează povestirea, cititorul este pus la curent cu subiectul nuvelei.
Căutările disperate ale personajului principal constituie intriga, urmată imediat de expozițiune din care aflăm că acesta și-a cumpărat două bilete la două loterii cu bani împrumutați de la căpitanul Pandele. Acesta îl anunță că loteriile au fost trase, iar cele două bilete au ieșit câștigătoare, dar Lefter nu le mai găsește. Cauza care declanșează acțiunea este presupusul câștig, iar pierderea biletelor situația dificilă în care se află personajul.
Timp de trei zile, Lefter răscolește casa în căutarea biletelor, dar în zadar. În cele din urmă, își aduce aminte că atunci când a cumpărat biletele era îmbrăcat cu jacheta cenușie de vară. Însă situația se complică, fiindcă „consoarta” lui a dat jacheta pe zece farfurii unei chivuțe, Țâca. Înfuriat, Lefter sparge toate farfuriile și pleacă, însoțit de căpitanul Pandele și de comisarul Turtureanu, la casa chivuței. Ajuns acolo, începe disperat să caute jacheta într-un maldăr de haine vechi. Jacheta, care sa afla pe Țâca, este recuperată, dar biletele nu. Presupusele hoațe, sunt încarcerate la secția de poliție, de unde sunt eliberate de un inspector. Caragiale nu pierde ocazia să satirizeze corupția aparatul polițienesc. Cuprins de remușcări pentru comportamentul său față de chivuțe, Lefter caută să se împace cu acestea gândindu-se să le ofere un procent din câștig. Însă de data aceasta el este cel agresat de către chivuțe și, resemnat, se întoarce acasă.
În frenezia căutărilor, Lefter uită să mai meargă la serviciu, astfel că este somat de șeful său, turbatul, să se prezinte de urgență. Reîntors la serviciu, Lefter găsește printre dosare cele două bilete. Punctul culminant îl reprezintă fericirea nemărginită, trăită în străfundul sufletului de Lefter la găsirea biletelor, prezentată de autor într-un stil calofil*. El își dă demisia cu un aer de superioritate, crezându-se scăpat de toate grijile materiale.
Bucuria este de scurtă durată, căci biletele se dovedesc a fi, în final, necâștigătoare. Reacția lui Lefter este deosebit de violentă aproape de nebunie în care tirada demagogică împletită cu agramatismele de rigoare indică disperarea personajului.El se bate cu pumnii în cap, tropăie, iar bancherul este nevoit să apeleze la ajutorul forței publice ca să scape de Lefter.
În deznodământ, narator semi-omniscient recunoaște că nu mai știe ce s-a întâmplat cu personajele sale, deși nu rezistă tentației de a sugera un posibil final al nuvelei polemizând cu finalurile melodramatice care se practicau în proza vremii.
PERSONAJELE Lefter Popescu este personajul principal, deoarece participă la toate momentele acțiunii celelalte personaje acționând în funcție de comportamentul său. El este un slujbaș neînsemnat și sărac care se hrănește cu iluzia că într-o zi s-ar putea îmbogăți pe neașteptate, deși se arată inițial pesimist. În toată agitația sa pentru găsirea biletelor Lefter este impulsiv, violent și intră în conflict cu toți. Starea lui variază între speranță și disperare cu accente de furie. În momentul găsirii biletelor trăiește o clipă de extaz și își înaintează demisia cu superioritate și stăpânire de sine. Însă atunci când constată că acest câștig este o eroare, visul să se năruie și se comportă ca un nebun.
Căpitanul Pandele și comisarul Turtureanu sunt prieteni și se aseamănă cu acesta Prin dorința lor de înavuțire însă nu se manifestă la fel ca Lefter.
Domnul Georgescu, șeful numit de subaltern turbatul din cauza lipsei de omenie, este prototipul funcționarului superior care se poartă cu aroganță și își tratează subalterni cu superioritate suprasolicitându-i pentru a intra în grațiile ministrului.
Cele trei țigănci care se individualizează de restul personajelor prin mediul în care trăiesc, limbaj și comportament sunt o prezență pitorească în nuvelă. Deși sunt cinstite ele sunt agresată pe nedrept. Când Lefter le vizitează singur a doua oară, propunându-le un un procent de 10-15% din câștig cu condiția să-i returneze biletele ele se răzbună pe el, scenă comică în spiritul încăierărilor din Țiganiada lui Ion Budai Deleanu, unde armele sunt cratița, prunele, târnul și altele. Scriitorul le privește cu multă simpatie și înțelegere.
Prin toate personajele sale Caragiale reușește să creioneze universul uman al mediului citadin de la începutul secolului al XIX-lea.
Modul de expunere predominant este narațiunea care se împletește armonios, într-un dozaj perfect, cu dialogul. Caragiale este un maestru în a menține vie atenția cititorului. El se adresează direct cititorului și-l face părtaș la acțiune.
Dialogul este plin de dinamism și înțesat de expresii orale, aproape de stările sufletești ale personajelor și condiției sociale a acestora.
No Comments Yet