Apărută în Convorbiri literare din 15 august 1870 este profesiunea de credință a poetului, o artă poetică (ars poetica)* la douăzeci de ani.

Titlul Epigonii vine din grecescul epigonos și înseamnă urmașii nedemni ai unor înaintași celebri și a fost împrumutat de Eminescu din literatura germană (Karl Immerman – romanul Die Epigonen).

Structura Poezia este alcătuită din două părți construite în antiteză:

  1. prima parte este o prezentare lapidară și elogioasă a scriitorilor înaintași, mulți cunoscuți lui Eminescu din Lepturariul lui Aron Pumnul.
  2. a doua parte este o caracterizare în culori întunecate a scriitorilor contemporani.

Admirația pentru trecutul literar îmbracă încă din prima strofă forme de superlativ zilele de aur a scripturilor române. Poetul vede în perioada pașoptistă asupra căreia își va concentra toată atenția în strofa următoare epoca de aur literaturii noastre. Cantemir – croind la planuri din cuțite și pahară, Alexandrescu – palid stinge sînta candel-a sperării , Donici – cuib de-nțelepciune, Țichindeal – gură de aur, Mumulean – glas cu durere, Mureșeanu – preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet, Văcărescu – cântând dulce a iubirii primăvară, Negruzzi – șterge colbul de pe cronice bătrâne, Alecsandri – -nșirând mărgăritare pe a stelei blondă rază sunt doar câțiva dintre precursorii care au netezit drumul creației literare pentru generația de la 1848. Meritul lor constă în primul rând în contribuția lor la dezvoltarea limbii literare Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere.

Începând cu strofa a patra, Eminescu îi caracterizează pe unii reprezentanți de frunte ai mișcărilor revoluționare din Țara Românească.

Lui Heliade, care a jucat un rol important în cultura și politica țării, Eminescu îi dedică o strofă întreagă cu aluzii la Biblice și poate la Echilibru între antiteze. Pentru Eminescu, opera lui Heliade este un adevăr combinat cu mituri iar autorul un munte cu capul de piatră, bântuit de furtuni. În felul acesta, poetul prefigurează metaforic contradicțiile din activitatea lui Eliade care stă și astăzi ca o enigmă în fața lumii, apărând ca o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Tot câte o strofă li se închină și lui Bolintineanu, Mureșeanu și Negruzzi, iar lui Vasile Alecsandri câte trei strofe.

Fără îndoială, unele aprecieri sunt exagerate, însă Eminescu afirma într-o scrisoare către Icob Negruzzi, directorul revistei Convorbiri literare că îi admiră nu pentru opera lor, ci pentru că au crezut în ceea ce scriau, tot așa cum Shakespeare credea în fantasmele sale… Prin urmare exagerarea are menirea de a sublinia caracterul militant, avântul și optimismul înaintaților.

În partea a doua, Eminescu îi compară pe poeții contemporani, fără a-i numi cu predecesorii săi. Pe contemporani îi găsește lipsiți de ingenuitate, de elanul tineresc (inimi bătrâne, urâte), ipocriți (măști râzânde), patrioți numai în vorbe, reflexivi, blazați în cuget, nesinceri și atinși de scepticism și de un pesimism fără leac, încât deși trăiesc în prezent, acești poeți sunt inactuali.

Pe de altă parte, predecesorii, însuflețiți de credința într-un ideal și de sinceritate în expresie, îi apar poetului ca niște vizionari, mereu actuali prin bogăția lor de idei și prin elocvența cuvântului.

Printr-o imagine sugestivă, Eminescu definește momentul literar 1870 ca un regres față de trecut

S-au întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Înaintașii făceau marea să cânte, epigonii mânjesc marea cu valuri. Înaintașii puneau steaua să zboare, epigonii cârpesc cerul cu stele. Tot ceea ce la înaintași era dinamic, vibrant, la epigoni a devenit încremenit (marea noastră-i de îngheț), incolor (cerul epigonilor e sur și rece).

Însă vina capitală a epigonilor stă în lipsa entuziasmului , în scepticism, în incapacitatea de a avea un ideal pozitiv, de a crea o altă lume pe astă lume de amar.

                *arta poetică (ars poetica) – poezie care relevă concepția poetului despre poezie, în care sunt exprimate idei, sentimente cu privire la actul creației

BIBLIOGRAFIE:

  • Boltașu, Dorica; Colțea Mioara; Chemencedji, Ana-Maria – Limba și literatura română, sinteze BACALAUREAT, Editura Niculescu, București, 2006;
  • Alecu, Viorel; Dogaru Vladimir; Piru, Al. – Literatura română – Editura didactică și pedagogică, București, 1972.