Așa cum mărturisea poetul în manuscrisele sale, Luceafărul nu este decât o alegorie. Din basmul popular Fata din grădina de aur, Eminescu a păstrat doar cadrul  sugerat de primele versuri A fost odată ca-n povești//A fost ca niciodată, înlocuindu-l pe zmeu cu luceafărul, numit spre finalul poemului Hyperion . În mitologia greacă, Hyperion era un titan, stăpân al soarelui și al lunii. În poemul lui Eminescu, el este un erou romantic, chinuit de o pasiune mistuitoare.

Tânăr mândru ca înfățișare, el reprezintă însuși visul erotic al unei tinere fete de împărat. Ascultând tremurător chemarea fetei, se întrupează din mare sub forma unui tânăr angelic, cu părul auriu și fața albă ca de ceară. A doua oară se întruchipează din  a chaosului văii, cu o înfățișare demonică cu părul negru și ochii lucind himeric. Părinții săi sunt forțele naturii – cerul și marea, soarele, noaptea.

Luceafărul se adresează fetei într-un limbaj solemn, ale cărui sintagme reprezintă o împletire între conceptele de timp și spațiu: sfera mea, palate de mărgean, veacuri multe, a mele ceruri, cununi de stele și face, totodată distincția clară dintre cele două lumi  sfera mea (spațiu infinit), cămara ta (spațiu închis).

Luceafărul aparține unei sfere cosmice, care transcende lumea fetei de împărat. Străbaterea imensităților spațiale este surprinsă într-o imagine de o mare forță concretizatoare.

Socotindu-l străin la vorbă și la port, lucind fără de viață, fata îl refuză și-i cere, în schimb să renunțe la nemurire. Iar aceasta, pentru o oră de iubire, care echivalează cu o viață de om, încearcă imposibilul, cerând Demiurgului să-l dezlege de greul negrei veșnicie.

Rugămintea de a fi un simplu muritor are dublă semnificație:

  • simbolizează puterea de sacrificiu a omului superior
  • actul de răzvrătire față de ordinea existentă

În actul său de renunțare, trebuie să vedem dragostea față de om, dorința geniului de a trăi în mijlocul semenilor săi.  Însă neputându-se apropia de societatea în care marile valori sunt ignorate, Hyperion alege să viețuiască în singur în sferele sale înalte.

BIBLIOGRAFIE:

  • Gheorghiu Vladimir; Nicolae Manolescu; Nicolae I. Nicolae; Constantin Otobâcu – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a IX-a, Editura didactică și pedagogică, București, 1985;
  • prof. dr.Bârboi, Constanța; prof. Boatcă, Silvestru; prof. Popescu, Marieta – Dicționar de personaje literare, Editura NOVA 2001, București, 1994;
  • Călinescu, George – Istoria literaturii Române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1982;
  • Munteanu, Ștefan – Limba română artistică, editura Științifică și enciclopedică, 1981;
  • Mincu, Marin – TEXTE COMENTATE – Luceafărul, Editura Albatros, 1978;
  • Stoleriu, Cecilia – Literatura română, Comentarii literare, Editura Pestalozzi, 2010.