Hilară și poznașă, Amélie Nothomb se joacă cu cuvintele și ideile.

Îmbrăcată într-un personaj controversat, scriitorul Prétextat Tach, laureat al premiului Nobel, autoarea face o insolită apologie a omului de litere. Replicile personajului surprind prin neobișnuit, dovedind o pătrundere subtilă a lumii și a literaturii, dar și un caracter dificil,  contradictoriu, misogin, intolerant, a cărui mare durere este aceea că oamenii nu știu să citească. Ies din lectură cu sufletul la fel de sterp ca la începutul lecturii.  În opinia sa, opera de artă se trăiește în tine însuți, iar un autor care nu poate schimba ctitorul nu este un autor adevărat.

Aflat la o vârstă venerabil – și doar cu 2 luni înainte de a muri de o boală incurabilă –  cancer al cartilajului, boală inventată de autoare, Tach se hotărăște să primească 5 jurnaliști. După un joc de-a șoarecele și pisica cu primii 4, toți bărbați, el va fi îngenuncheat la propriu și la figurat de o femeie tânără, dar nu prea frumoasă, care știe să citească cărțile și mai ales să citească printre rânduri. Astfel, ea își dă seama că marele scriitor este în realitate un asasin cu sânge rece a cărui crimă pe cât de calculată, pe atât de stupidă este supusă unei filozofii concepute chiar de autor în adolescență: un bărbat, dacă iubește o fată, nu trebuie s-o lase să ajungă la pubertate, ci s-o omoare dăruindu-i astfel  tinerețea veșnică prin moarte, prin neființă. El își va sugruma verișoara în ziua în care aceasta împlinește 15 ani. Cum va fi pedepsit? Răspunsul se află în roman.