Nuvelele lui IL Caragiale au un caracter psihologic și vizează moralul. Ele sunt la limita dintre tragic și comic (Două loturi, Inspecțiune), în sfera naturalismului (O făclie de Paște, În vreme de război) și într-o lume dominată de fantastic și miraculos (La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea).

STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE Publicată în Gazeta săteanului din decembrie 1898, nuvela În vreme de război este structurată pe trei capitole și  fiecare capitol presupune un moment în creșterea obsesie personajului principal Stavrache, până la nebunie. Construcția este similară cu cea a dramei, cu expozițiune, punct culminant și deznodământ.

În primul capitol, cititorul face cunoștință cu personajele principale, popa Iancu din Podeni, și fratele său, Stavrache, hangiu.

Nuvela începe cu un iscusit joc al măștilor și trucajelor definitoriu pentru conturarea personajelor și structura narativă a povestirii. Sursa misterioasă a averii lui popa Iancu imprimă un caracter pseudo-fantastic nuvelei. 

Autorul ne introduce direct în atmosferă, povestind încă de la început cum o bandă de hoți jefuiau și omorau pe cei mai cu dare dă mână. Popa Iancu este și el călcat de banda de hoți însă, ca prin minune, aceasta nu-i ia anumite lucruri de valoare.

Banda este arestată, iar preotul îi face fratelui său o destăinuire care este atent pregătit de autor printr-o suită de interogații.  Popa Iancu era capul bandei de hoți, iar atacul fusese înscenat.

Lovitura de teatru are un puternic impact asupra cititorului, pregătit de autor minuțios prin suita de întrebări pe care Stavrache și le pune legat de starea de surescitare a fratelui său. El îl sfătuiește pe preot să fugă ca să i se piardă urma. Însă întâmplarea face ca la han să poposească vrei douăzeci de voluntari, un ofițer și doi sergenți rezerviști care se îndreptau către Dunăre, la război. Iancu se alătură lor după ce fratele său îi tunde părul și barba. Deghizarea preotului care se alătură ostașilor este mai aproape de adevărul moral al personajului.

Toată averea preotului îi rămâne lui Stavrache care este chinuit de gândul întoarcerii fratelui. Într-o scrisoare de la Turnu Măgurele îl anunță că acesta a murit ca un erou pe câmpul de luptă.

În capitolul al doilea aflăm că Stavrache este bântuit în vis de imaginea fratelui mort. Coșmarurile lui Stavrache sunt alimentate de avariția sa. Fenomenul de degenerare psihică se proiectează pe fundalul unui mediu social plin de anomalii. Obsesiile sunt punctate de aceeași idee care apare sub forma unei întrebări Gândești că ai murit? La cinci ani de la război, Iancu îi apare lui Stavrache sub forma unui ocnaș fugar în haine zdrențuite, cu ochii de fiară gata să-l ucidă, iar altădată de în haină militară de căpitan. Pornirile lui Stavrache sunt criminale. Scriitorul urmărește reacția organică de a ucide: hangiul simte că degetele îi pătrund în mușchii grumazului, sfărâmând încheietura cerbicii. Cu cât încleștarea este mai acerbă, cu atât figura căpitanului se luminează și râde mai vesel. După o astfel de încleștare apare declinul psihic; manifestările patologice inițiale sfârșesc printr-o prăbușire psihică.  Tensiunea sufletească duce deopotrivă la ieșiri violente și apatie.

Momentul culminant al întâlnirii propriu-zise cu fratele său este urmărit tot în planul fiziologic, în capitolul al treilea. În câteva fraze, se urmăresc reacțiile fiziologice ale personajului, într-o intensitate maximă: gura deschisă fără să poată vorbi, ochii holbați. mâinile țepene și un tremur nervos de nestăpânit. Stavrache merge din nou să se închine la icoane, sugerând ideea că se produce o ruptură între realitate și halucinație. După toate metodele exacte de investigație, scriitorul dă explicații psihologice neliniștii și spaimei. Teroarea reîntoarcerii fratelui se concretizează la nivelul comportamentului, în stări fiziologice și psihologice prezentate gradat – în stare latentă la început, apoi o criză a încordării și în final explozia nebuniei hangiului.

Lupta dintre Stavrache și fratele său se realizează într-o mare încordare fizică și psihică. Cadrul natural este adecvat evenimentelor: ploaie, zăpadă, vând urmat de crivăț. Când viscolul atinge intensitatea maximă, Stavrache este pironit la podea de către fratele său și tovarășul acestuia și cântă popește.

Nuvela se încheie fără să știm dacă Iancu se mai poate salva a doua oară. Răspunsul pe care-l dă prietenului său N-am noroc indică un deznodământ tragic.  

Complexitatea compoziției se bazează pe permanenta ambiguitate dintre adevăr și minciună, determinată de natura psihică a personajelor principale care disimulează realitatea.

  Vezi SURSE