Ca și în romane, eroii dramelor lui Camil Petrescu, intelectuali lucizi cu o viață interioară tensionată de întrebări fundamentale, de raportul dintre principii și existență, niște conștiințe care se confruntă cu realitatea.

În Jocul ielelor, drama personajului principal, Gelu Ruscanu, provine din confruntarea lucidă a propriilor idei despre lume și realitatea concretă.

Personajul este descris în mod direct de autor, în didascalii, în scena a III-a, actul I. El este un bărbat de 27-28 de ani, de o frumusețe mai curând feminină, cu un soi de melancolie în priviri… Are nervozitatea instabilă a animalelor de rasă. Privește drept în ochi pe cei cu care vorbește.

Pentru Praida, dreptatea lui Gelu este inumană, , cel puțin absurdă. pură ca o geometrie. El încearcă să-i aducă argumente raționale împotriva logicii sale absurde, avertizându-l că dreptatea formală, abstractă are să te lase odată suspendat în gol.

Penciulescu crede că Gelu Ruscanu este pedepsit să se se zbată în patul procustian al nepotrivirii dintre idee și realitate.

Maria Sinești îl descrie cel mai bine: (…) între inima ta și inima mea simt mereu, mereu lama rece a minții tale.

Consecvent și ferm în ideile sale, de justiție, de dreptate absolută, Gelu Ruscanu devine ambiguu în raport cu lumea concretă – acțiunile tatălui său, propria duplicitate, relația sa cu Maria Sinești.

Foamea de certitudine și de puritate îl devorează: Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe. Totul în viața lui se schimbă, se zdruncină astfel încât eroul ajunge să se întrebe dacă viața mai merită trăită dacă totul ți se dă atât de cârpit și de îndoielnic

Eroul însuși, înainte de sinucidere își recunoaște înfrângerea: Lumea asta din care-ți tragi hrana este atât de abjectă, încât nu te acceptă și nu te tolerează decât cu prețul complicității. Gelu Ruscanu este obsedat de ideea de justiție absolută. În dialogul său cu Praida, sunt dezvăluite rigiditatea sa în convingerile abstracte, îndepărtarea de adevărurile relative ale societății și ale  timpului în care trăiește.

Prin tehnica dramatică aparte, stilul polemic și claritatea clasică, piesa lui Camil Petrescu întregește galeria universală a dramei de idei, alături de Ibsen , Jean-Paul Sartre, Albert Camus, și ocupă un loc important în dramaturgia românească.

Vezi SURSE