Publicată în Convorbiri literare la 1 septembrie 1876, poezia Lacul face parte din prima etapă a creației eminesciene.

TEMA poeziei o reprezintă natura și iubirea, două elemente romantice în strânsă legătură în lirica eminesciană.

TITLUL Lacul sugerează un loc al întâlnirii dintre doi îndrăgostiți. Însă la o analiză mai atentă, versurile sunt o proiecție a dorinței de iubire a poetului

STRUCTURA Poezia este alcătuită din cinci catrene structurate pe două planuri:

  1. planul real, strofele I și V
  2. planul ideal, strofele III și IV

Trecerea de la planul real la cel ideatic se face prin strofa a doua. Planul real cuprinde o descriere a locului în care poetul îndrăgostit visează ca iubita să răsară printre trestii.

În lirica eminesciana, natura și iubirea se sunt inseparabile  prima fiind o proiecție a sentimentelor tânărului îndrăgostit. Prin urmare, prima strofă este plină de culoare și dinamism, imaginile vizuale îmbinându-se prefect cu cele de mișcare – tresărind, cutremură. Cadrul natural este cel îndrăgit de poet: lacul, codrul, lumina lunii, vântul. Momentul în care poetul visează la o întâlnire cu iubita este seara, când lumina lunii sporește misterul și farmecul.  Imaginile sunt de factură romantică, lamartiniană în care regretul dragostei neîmplinite este exprimat pe un ton firesc, cu o muzicalitate internă fără accent retoric sau grandilocvent.

Prima strofă redă un spațiu edenic ce cucerește prin simplitatea lui. Personificarea lacul – tremură redă ideea participării naturii la emoția poetului.

În strofa a doua, eul liric trece în reverie, prin folosirea adverbului parcă. Parc-ascult și parc-aștept. Poetul își imaginează o plimbare cu barca seara alături de iubita sa.

Strofa a treia continuă exprimarea dorinței eului liric prin folosirea modului conjunctiv prezent timpul care proiectează dorința în ideal.  Metafora personificată, îngânați de glas de ape redă o imagine auditivă ce amplifică sentimentul de dragoste.

Repetiția verbală Și să scap din mână cârma// Și lopețile să-mi scape (exprimare tautologică) sugerează abandonul total în brațele iubitei.

Strofa a patra confirmă ideea de mai sus Să plutim cuprinși de farmec// Sub lumina blândei lune.  Motivul lunii este prezent în toate poeziile de dragoste eminesciene. Epitetele blândei lune, lin foșnească unduioasa apă sunt caracteristice unui spațiu ocrotitor al iubirii., poetul creând o atmosferă de intimitate în consonanță cu emoția exprimată.

Ultima strofă ne reintroduce în planul real prin exprimarea regretului eului liric privind imposibilitatea de a-și realiza dorințele. Dar nu vine…/ Singuratic în zadar suspin și sufăr/ Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. Punctele de suspensie sugerează tensiunea lirică printr-un moment de tăcere ce îndeamnă la meditație.

FIGURI DE STIL

  • Epitete: blândei lune, lin foșnească unduioasa apă
  • Epitete cromatice: lacul albastru, nuferi galbeni
  • Metafora personificată: îngânați de glas de ape
  • Inversiunea: lacul codrilor albastru
  • Personificarea: lacul… tresărind în cercuri albe
  • Repetiția verbală: Și să scap din mână cârma// Și lopețile să-mi scape
  • Enumerația: Vântu-n trestii lin foșnească,/ Unduioasa apă sune!

ELEMENTE DE PROZODIE Poezia este alcătuită din cinci catrene, cu măsura de opt silabe, ritm trohaic și rimă imperfectă (abcb).

Vezi SURSE