Apărută în Tribuna, ziar din Sibiu, în 1889, Nunta Zamfirei fusese inițial proiectată să facă parte dintr-o epopee cu motive populare și mitologie românească din care nu au rămas decât câteva fragmente. Acesteia i se adaugă Moartea lui Fulger, amândouă prezentând momente importante din viața omului, cum sunt ritualul nunții și al înmormântării.  

TEMA o reprezintă ceremonialul nunții. Nunta Zamfirei transfigurează într-o atmosferă de basm ceremonialul nunții. Numele personajelor situează epicul poeziei în limitele tradiției și ale basmului. Zamfira, fiică de domn, și-a ales drept mire pe Viorel, un prinț frumos venit „dintr-un afund de răsărit”.

Nuntași sunt crai și împărați ce amintesc de basmele și poveștile populare românești: bătrânul Grui, cu nume din baladă, Ținteș, cel cu „trainic rost”, Bardeș „cu adăpost prin munți silhui*”, Peneș-împărat, Paltin-crai, Mugur-împărat și piticul Barbă-Cot.

Atributele care caracterizează personajele sunt tot cele întâlnite în basm. Zamfira este sprintenă, cu mers isteț, mlădie și-năltuță, cu mijlocul subțire încins cu brâu de-argint. Flăcăii chipeși cu coifuri înalte veneau în goana calului cai spumau în salt ar regii sunt îmbrăcați în purpură. 

Ceremonialul nunții este hiperbolizat

Iar la ospăț! Un râu de vin!

Mai un hotar tot a fost plin

De mese, (…)

dar, în esență, țărănesc. Nunta este un eveniment important în viața satului, de aceea la sărbătoare participă întregul sat dar și nuntași din alte sate.

Obiceiurile de nuntă sunt cele obișnuite în viața satului transilvănean. Starostele conduce ceremonia, alaiul de nuntă îl urmează, se aude zgomot de treasc**, trâmbiți și chiuituri, iar hora este jucată după tipic năsăudean, în sunet de tilincă***.

STRUCTURĂ Primele strofe fixează expozitiv motivul în atmosfera feerică de basm. Nunta este o revărsare de belșug. Tatăl fetei e bogat, fata este de o frumusețe aproape divină

Icoană într-un altar s-o pui

La închinat

Dovadă a frumuseții ei este însuți faptul că a fost des pețită. Zvonul de nuntă și venirea nuntașilor de peste munți și văi, de peste mări este asemenea unei coreografii. Dinamismul tabloului este captivant, mișcarea în sine este impetuoasă, tumultuoasă, creată în special prin mijloace prozodice și sintactice. Ea se  desfășoară în spații largi, panoramice.

ELEMENTE DE PROZODIE Coșbuc se supune unui tipar prozodic clasic și original în același timp. Poetul este asemenea unui povestitor care vorbește despre o nuntă cum nu s-a mai pomenit. El adoptă un stil oral direct care impune schimbări de ritm și modulații determinate de varietatea construcțiilor sintactice, unele adevărate armonii imitative prin cadență și sonoritate.

Ritmul susținut al poeziei de la o strofă la alta este realizat cu mijloace sintactice, în care accentul cade pe verb, cu răsturnări topice, de natură să direcționeze sau să intensifice mișcarea. 

Rima este preponderent iambică iar organizarea strofică este specifică lui Coșbuc. Strofele sunt formate din șase versuri, cu ultimul vers mai scurt.

CONCLUZIE Baladă epică, Nunta Zamfirei surprinde prin trăirile sufletești, prin naturalețea gesturilor simple și expresivitatea limbii populare.

*silhui = sălbatici, de nepătruns
**treasc = tun mic care se folosea la serbări
***tilincă = instrument popular de suflat, din scoarță de paltin, răchită sau tei

Vezi SURSE