Apărut în 1933, la trei ani după Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, romanul Patul lui Procust concentrează toate ideile proustiene despre roman, contribuind la modernizarea și maturizarea romanului românesc.

Tehnica narativă a lui Camil Petrescu – a perspectivei multiple, a oglinzilor paralele – modifică parțial personajul literar, care nu mai este definit din exterior, ci se auto-constituie din mărturii, confesiuni sau prin modul în care se reflectă în conștiințe diferite, accentul mutându-se în interior.

Personajul capătă un pronunțat caracter psihologic, un conținut uman în actul mărturisirii. Acestei imagini interioare a personajului i se contrapune o serie de priviri exterioare ale celor care l-au cunoscut și care-l reconstituie pe segmente.

Doamna T., personajul feminin principal, face parte din galeria personajelor feminine superioare, care se remarcă prin inteligență și profunzimea trăirilor interioare. Ea ni se dezvăluie din propriile scrisori adresate autorului, din jurnalul lui Fred Vasilescu și din epilogul al doilea al autorului.

Doamna T. reprezintă idealul de feminitate al scriitorului și este complet diferite de toate personajele feminine din literatura română până la cel moment. Ea este o femeie cerebrală, a cărei frumusețe transpare din vibrația interioară, din finețea observației.

Personajele romanului au păreri diferite despre ea. pentru Fred, ea este femeia unică, o obsesie de care fuge zadarnic; pentru Ladima este antiteza Emiliei; pentru D. este  femeia excepțională iubită de toți bărbații; iar pentru un prieten al lui Fred este o femeie lipsită de frumusețe, chiar urâtă.

Autorul îi face și el un portret, în notele de subsol, revenind insistent asupra trăsăturilor ei intime care o individualizează, subliniindu-i caracterul unic și superioritatea, „acea permanentă tensiune intelectuală”. De obicei era „absolută și gânditoare, înregistrând în interior și lin cele mai mici nuanțe ale clipei”.

Iubirea pentru Fred a transfigurat-o, făcând-o să trăiască la cotele maxime ale lucidității și sensibilității acest sentiment devorator.  Scrisorile sale în care-și povestește iubirea pentru Fred dezvăluie capacitatea ei puternică de a iubi cu un „amestec de luciditate și febră”, specific eroilor lui Camil Petrescu.

 Fred Vasilescu este și el privit prin tehnica oglinzilor paralele. El trăiește prin memoria afectivă și recompune retrospectiv viața lui Ladima, a Emiliei și a Doamnei T. Tânăr monden, sportiv, fost diplomat, aflăm din notele de subsol că este fiul unui mare industriaș Tănase Vasilescu-Lumânăraru, care apare în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, enigmaticul domn X de care era îndrăgostită Doamna T.

Pentru autor, el este un tip loial și delicat, de mare profunzime intelectuală, iar pentru alții, prost și incult. Diplomat, aviator, jucător de tenis, Fred este prezentat de scriitor cu un farmec aparte, cu o „vibrație melodioasă, calmă, pe care o au toți oamenii, fruntași adevărați în activitatea lor”. Portretul fizic al lui Fred, „tânăr blond cu obrazul limpede, cu trăsături regulate și evidente ca un cap de statuie grecească”, îl face chiar autorul în epilogul al doilea, vizibil de marcat moartea tânărului.

Prietenii îl consideră insensibil, dar jurnalul dovedește contrariul. Pentru Emilia, este tânărul bogat și monden care te poate introduce în societate. Pentru Doamna T., este o enigmă și, în același timp, sufletul ei pereche.

Integrat perfect în societatea în care trăia, el este disprețuit de mulți dintre cei care nu-l cunosc. Însă, în realitate, Fred este un bărbat hipersensibil, de mare finețe intelectuală, cu profundă viață interioară. Întâlnirea la expoziție cu Doamna T. îi provoacă puternice trăiri interioară, aproape ireale, privite totuși cu luciditate mult mai ascuțită. Pentru el, iubirea este o experiență fundamentală, un act de cunoaștere ce dă un sens existenței.

Dar tocmai această luciditate îl determină pe Fred să nu-și mărturisească niciodată dragostea, renunțând la iubirea sa pentru Doamna T. „din cauza vanității: în loc să se piardă pe sine, preferă s-o piardă pe ea.”

Fred face parte din aceeași galerie de personaje ca Ladima și Gheorghidiu – intelectual lucid, cu o iubire tragică. Și el iubește și are o atitudine enigmatică față de femeia iubită. Autorul însuși mărturisește că nu cunoaște trauma esențială a personalității lui Fred care l-a făcut să se îndepărteze de Doamna T.

Jurnalul lui Fred ajunge, după moartea sa, în posesia Doamnei T., care află cu surprindere că și Fred a iubit-o tot la fel de mult cum îl iubise și ea.

 BIBLIOGRAFIE:

  • Manolescu, Nicolae; Nicolae, I Nicolae – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XII-a, Editura didactică și Pedagogică, București, 1981;
  • Bârboi, Constanța; Boatcă Silvestru; Popescu, Marieta – Antologie de texte comentate – clasa a XI-a, Editura Recif, 1995;
  • Stoleru, Cecilia – Literatura română, Comentarii literare și teste, Editura Pestalozzi, 2003;
  • prof. dr.Bârboi, Constanța; prof. Boatcă, Silvestru; prof. Popescu, Marieta – Dicționar de personaje literare, Editura NOVA 2001, București, 1994.