Perioada interbelică cunoaște o efervescență creatoare în toate domeniile, nemaiîntâlnită până în acel moment.

Noua generație de poeți contribuie acum la înnoirea limbajului poetic. Poezia interbelică urmează, în general, linia eminesciană și simbolistă.

Eugen Lovinescu, important critic al vremii, insistă pe două mari tendințe:

  • lărgirea registrului tematic
  • evoluția în planul modalității artistice de la descriere și narațiune în versuri la viziunea lirică, subiectivă, care permite explorarea zonelor interioare.

Orientările principale în poezia interbelică

  1. poezia modernistă –  se dezvoltă în jurul revistei Sburătorul, a lui Eugen Lovinescu. Ion Barbu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Al. Phillipide, Demostene Botez, Magda Isanos se numără printre poeții moderni.
  2. poezia tradiționalistă  – continuă tematica rurală a liricii și formulele lirice tradiționale, inovând foarte puțin la nivelul expresiei. Poezia tradiționalistă cântă natura și pământul, dar și istoria națională. Poeții tradiționaliști se grupează în jurul revistei Gândirea, a lui Nichifor Crainicu, iar poezia lor exaltă specificul național, adesea în forme exagerate, inspirată de ideologia de dreapta a vremii. Reprezentanți ai poeziei tradiționaliste sunt Ion Pillat, Zaharia Stancu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu și alții.
  3. poezia avangardistă – are un program radical inovator prin care se dorește punerea de acord a tematicii și expresiei literare cu descoperirile tehnologice moderne. Poezia apare în jurul publicațiilor de avangardă, iar poeții acestui curent se numeau dadaiști, suprarealiști, constructiviști, integraliști. Tristan Tzara* este poetul care a lansat, la Zürich, curentul denumit dadaism.
 Tristan Tzara – pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet român evreu de limbă franceză – este, de fapt, un joc de cuvinte trist în țară

Vezi SURSE