Poate nu avem nisipuri fine, poate că apa nu are culoarea cerului și limpezimea prin care distingem firele de nisip de pe fundul mării, poate că digurile nu au structura gravă și masivă, iar malurile nu se opresc abrupt și dramatic  în mare, dar avem ceva nefiresc, ceva ce ne surprinde prin inedit și gingășie… Lebede.

Pe Marea Neagră într-un golfuleț liniștit, în care copiii se zbenguie în voie, două lebede maiestuoase își făcură apariția, apropiindu-se de mal, fără pic de teamă, cu o curiozitate copilărească.

Plutind lin, lebedele făcură un mic ocol în golfuleț, apoi se opriră și-și înclinară capetele cu grație acceptând să li se facă poze ca niște mici vedete. Când uimirea și interesul turiștilor se mai estompă, maiestuoase, deloc jignite, lebedele continuară să înoate pe lângă mal apoi se îndepărtară, silueta lor pierzându-se încet în spatele stabilopozilor.

A fost ca o mică piesă de teatru, în care actorii principali – două lebede – ne-au oferit un spectacol de grație și candoare.

Marea ne oferă clipe de liniște și, uneori, de uimire. Și ce e mai uimitor decât să contempli alături de verdele intens al mării roșul transparent al macilor, un crâmpei de peisaj sălbatic ce se profilează pe silueta hotelurilor moderne!