SPECII DE POEZII

  • Balada cultă – creație în versuri care poate avea conținuturi și structuri variate. În general, balada cultă fixează cu mijloace epice un moment cu rezonanță deosebită în existența unui personaj sau a unei comunități umane: Nunta Zamfirei, Pașa Hassan, Moartea lui Fulger) de G. Coșbuc, Balada morții, de G. Topârceanu.
  • Elegia – specie lirică cultă, înrudită prin conținut cu bocetul popular., care exprimă un sentiment apăsător de tristețe în formele cele mai variate de la melancolia învăluitoare până la disperare. Au scris elegii G.Alexandrescu – La Târgoviște; D Bolintineanu – O fată tânără pe patul morții; V. Alecsandri – Steluța; M. Eminescu Mai am un singur dor; L. Blaga Gorunul, etc.
  • Epistola – scriere în versuri, făcând parte din speciile clasicismului sub formă de scrisoare adresată unei persoane reale sau fictive în care autorul dezbate o problemă socială, morală, literară etc. În literatură, epistola a fost cultivată de C. Bolliac, G. Alexandrescu și M. Eminescu. Epistola poate fi întâlnită și în proză – C. Negruzzi – Negru pe alb, I Ghica – Scrisori către V. Alecsandri.
  • Epopeea – scriere epică, în versuri, de dimensiuni ample, care conturează tabloul întreg al vieții unui popor într-o anumită etapă a dezvoltării sale istorice, în jurul acțiunii centrale, de obicei eroică. Epopee poate fi:

– populară (fără autor cunoscut) – Cântecul Nibelungilor, la germani, Epopeea lui Ghilgameș, la poporul sumerian,

– cultă Iliada și Odiseea de Homer, Eneida de Vergilius, Divina Comedia de Dante Aligheri, Henriada de Voltaire

Țiganiada, de Ion Budai Deleanu este singura epopee terminată în literatura română, fiind mai degrabă o parodie, denumită chiar și de autor și eroi-comico-satirică.

  • Gazelul este o poezie cu formă fixă alcătuită doar din distihuri (strofe de câte două versuri). Numai primul distih are rimă, iar următoarele distihuri o reiau doar în versul al doilea.

 Copiii nu-nțeleg ce vor

A plânge-i cuminția lor

Dar lucru cel mai laș în lume

E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul

În ochii unui luptător. (G Coșbuc – Lupta vieții)

  • Glossa – poezie cu formă fixă, cu un conținut filozofic, în care fiecare vers din prima strofă este comentat în câte o strofă ulterioară, aceasta încheindu-se cu versul respectiv. Ultima strofă reia prima strofă în ordine inversă.
  • Meditația – peozie lirică în care poetul își pune probleme filozofice în legătură cu existența umană, cu sensul dezvoltării istorice, încercând să găsească răspuns și dezlegare la propriile sale frământări. Meditația a fost cultivată, îndeosebi, de preromantici și romantici: V. Cârlova – Ruinele Târgoviștii; Gr. Alexandrescu Meditație; I.Heliade Rădulescu O noapte pe ruinele Târgoviște; m. Eminescu; T. Arghezi, L. Blaga etc.
  • Oda – specie a genului liric în care poetul își exprimă admirația pentru fapte unor eroi, pentru o mare personalitate sau devotamentul și dragostea de țară sau popor etc. În literatura română au scris ode: Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, M. Eminescu, Al. Vlahuță, M. Beniuc, N. Labis ș.a.m.d.
  • Pastelul – specie a poeziei lirice a cărui notă definitorie este dezvăluirea sentimentelor autorului prin intermediul unei descrieri de peisaj. De aici vine denumirea de poezie peisagistă. Primele elemente de pastel din literatura noastră apar la Vasile Cârlova (Înserare) și la I. H. Rădulescu (Zburătorul). Însă, Vasile Alecsandri este adevăratul creator de pasteluri. Au scris pasteluri și G. Coșbuc, St. O. Iosif etc.
  • Poemul eroic – peozie epică de mare întindere, în care sunt relatate fapte de vitejie ale unor eroi care au existat în realitate sau au fost creați de fantezia autorului. Exemple: V. Alecsandri – Dan, căpitan de plai, Dumbrava roșie.
  • Rondelul – poezie cu formă fixă formată din trei catrene și un vers izolat:versurile 7 și 8 sunt identice cu versurile 1 și 2, iar versul al treisprezecelea îl repetă pe primul. Rondelul are numai două rime. Al. Macedonski este cel mai cunoscut autor de rondeluri din literatura noastră Rondelul rozei ce-nflorește, Rondelul orașului mic, Rondelul trecutului etc.
  • Satira – scriere lirică în versuri care condamnă viciile și aspectele ridicole ale societății, exprimând sentimente de indignaresau dispreț ale autorului. (Gr. Alexandrescu, D. Bolliac, C. Bolintineanu, Al. Vlahuță, dar mai ales M. Eminescu. Orice scriere care îți îndreaptă critica pe un ton negativ, violent, ironic asupra aspectelor negative ale societății se numește satiră. Sinonime pentru satiră sunt – pamflet, diatribă, filipică.
  • Sonetul – poezie cu formă fixă alcătuită din patru strofe două din câte patru versuri (catrene) și două din către trei versuri (terțete sau terține). Rimele, două în catrene și două în terțete, sunt îmbrățișate sau încrucișate. În literatura noastră clasică , a scris sonete M. Eminescu (Veneția, Trecut-au anii).

 

 Bibliografie:

Gheorghiu Vladimir; Nicolae Manolescu; Nicolae I. Nicolae; Constantin Otobâcu – Limba și literatura română, Manual pentru clasa a IX-a, Editura didactică și pedagogică, București, 1985;